Titlurile zilei

Contractele cu statul au bubuit pentru o familie din Copou! Au vândut mărunțișuri de 1 milion de euro. Rețeta: „Adaosuri mici, nu ne îmbogățim peste noapte” – FOTO

Publicat: 06 oct. 2022
Contractele cu statul au bubuit pentru o familie din Copou Au vândut mărunțișuri de 1 milion de euro. Rețeta Adaosuri mici nu ne îmbogățim peste noapte  FOTO
Iulia Stamate (foto) are un soț de nădejde. Împreună au încasta aproape 1 milion de euro de la instituțiile statului

În doi ani, firma Amia Invest SRL, din Iași, a avut o cifră de afaceri de aproape 1 milion de euro. Iulia și Nicolae Stamate au intrare în instituții și primesc direct contractele. Au participat și la licitații care le-au adus sume importante

O firmă din Iași reușește să se dezvoltate din contracte încheiate cu instituțiile statului. Societatea Amia Invest SRL, deținută de soții Nicolae și Iulia Stamate, este prezentă în sute de contracte încheiate cu instituții din Iași, de la spitale până la unități subordonate primăriei. În principal, firma celor doi ieșeni se bazează pe contractele atribuite direct. Sumele sunt mici, dar adunate, la final de an, contribuie la o cifră de afaceri consistentă. Soții Stamate au profitat și de pandemie, când instituțiile cumpărau orice, de la materiale sanitare până la alimente.

Așa că, atunci, Amia Invest SRL a declarat o cifră de afaceri de cel puțin 1 milion de euro. Este cea mai bună perioadă înregistrată de soții Stamate, din punctul de vedere al vânzărilor din ultimii 14 ani. Numai că afacerile de acest fel nu pot fi desfășurate de oricine, pentru că de multe ori plățile sunt întârziate de autoritățile contractante. Dacă nu există rulaj suficient, firma furnizoare poate avea dificultăți financiare.

Contractele cu statul au bubuit pentru o familie din Copou care a vândut orice

Prin sistemul electronic de achiziții, de la mijlocul anului 2020 până la finalul anului 2021, Amia Invest SRL a prins cel puțin 50 de contracte atribuite direct: clorură de var (Salubris SA), lapte praf (Direcția Generală de Asistență Socială), articole de catering (Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași), detartrant, cremă de curățat obiecte sanitare, prosoape, bureți de vase (Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” Iași), ulei de floarea soarelui, boia de ardei dulce (Institutul de Psihiatrie „Socola”), alcool sanitar (Maternitatea „Elena Doamna”), Inspectoratul General al Poliției de Frontieră – dezinfectanți – 247.966 de lei, săpun lichid – Complexul Energetic Oltenia SA – 173.341 de lei etc. Contractele pornesc de la câteva sute și depășesc 5.000 de lei, prin încredințare directă. Printre autoritățile contractante se numără și alte instituții din țară. Deși nu mai apare în firmă, Nicolae Stamate este în continuare la butoane. Contactat de reporterii BZI, afaceristul a descris cheia succesului.

„Adaosuri mici, nu încercăm să ne îmbogățim peste noapte. Atât pot să spun”, a precizat Nicolae Stamate.

Soția acestuia apare în firmă ca administrator și unic asociat. Afacerea a început să se dezvolte în anul 2008, când a fost depășit pragul vânzărilor de 1 milion de lei. Tot prin încredințare directă, Bogdan Solcanu, fiul fostului senator PSD Ion Solcanu, a încasat sume importante din contracte de consultanță, în special de la primăriile din țară.

Soții Stamate au participat și la licitații

Veniturile soților Stamate au fost rotunjite și grație contractelor câștigate în urma licitațiilor organizate de instituții. În perioada 2020-2021, Amia Invest apare ca furnizor în zeci de contracte semnate cu autoritățile din Iași, dar și din țară. Aici, sumele sunt mult mai mari față de contractele încredințate direct. Spre exemplu, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a furnizat materiale de curățenie – 415.195 de lei, saci menajeri – 336.067 de lei, Institutul de Psihiatrie „Socola” – alimente – 295.137 de lei, materiale de curățenie și igienă personală – 112.784 de lei etc. În consecință, în 2020, Amia Invest SRL, cu sediul social într-o vilă de pe șoseaua Sărărie, a înregistrat o cifră de afaceri 2,9 milioane de lei, în timp ce vânzările au crescut la 3,2 milioane de lei în 2021. Cumulat, pe ce doi ani, vânzările au ajuns la aproximativ 1 milion de euro.

Ultimele date arată că firma are și datorii de 2,4 milioane de lei și un număr de 3 angajați. Contractele cu statul au bubuit pentru o familie din Copou, dar situația este bună și în anul 2022.




Adauga un comentariu