Eveniment-Social

Contre in Consiliul Local pe destinatia Palatului Braunstein

Publicat: 26 iun. 2014
1

Alesii locali s-au intrunit ieri dimineata la Palatul Roznovanu pentru o sedinta ordinara de plen a lunii iunie. Pe ordinea de zi s-au aflat 20 de proiecte, discutarea a trei dintre acestea fiind amanata. Pe langa proiectele care vizau vacantarea si ocuparea unui loc de consilier in plenul CL, dupa demisia din PNL a Cameliei Gavrila, a mai fost amanata si aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru strada Misai, unde se cerea avizarea unui proiect imobiliar pe care doreau sa il realizeze Adrian si Cristina Etcu, respectiv Roxana si Eugen Calin.

Discutii aprinse s-au purtat in plen si cu privire la viitoarea destinatie a palatului Braunstein. Municipalitatea a realizat un proiect de modernizare, estimarile costurilor reabilitarii si refunctionalizarii imobilului fiind de circa 37 de milioane de lei. In conditiile in care actualmente, municipalitatea doreste sa transforme cladirea, printr-o investitie europena, in mediateca, galerie de arta, cu o ceainarie si un restaurant la etaj, consilierii liberali au cerut ca ONG-urile sa aiba acolo un sediu central.

„Vrem ca acolo sa facem o casa a societatii civile, unde ONG-urile sa aiba macar cate o casuta postala, poate birourile cele mai importante. S-ar gasi linii de finantare”, a opinat liberalul Marius Danga. Fostul viceprimar a fost luat la rost de primarul Gheorghe Nichita, pentru ca propunerea ar fi una venita doar de dragul conversatiei, in conditiile in care in mandatul de viceprimar Marius Danga a gestionat chiar problema chiriasilor Palatului Braunstein. „Nu stiu cum dracu faceti. Ce mai umblati cu soparla. Eu sunt adeptul sa facem ceva acolo ca sa nu se demoleze”, a declarat primarul Gheorghe Nichita, care a sustinut ca schimbarea destinatiei deja discutate ar duce la intarzieri in realizarea unui proiect finantabil pe fonduri UE si la o posibila pierdere a atragerii unor fonduri.





Adauga un comentariu