News Flash:

Controale la vinurile hibride

30 Noiembrie 2007
2530 Vizualizari | 0 Comentarii
• Rezultatele verificarilor inspectorilor Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Iasi la plantatiile viticole sunt satisfacatoare, in sensul ca producatorii in domeniu sunt in conformitate cu toate prevederile legale si noile reglementari europene


Reprezentantii Ministerului Agriculturii au efectuat controale pentru registrul plantatiilor viticole din Iasi, in cadrul carora au fost verificate si soiurile hibride. Dupa cum afirma reprezentantii Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Iasi, rezultatele verificarilor sunt satisfacatoare, in sensul ca producatorii in domeniu sunt in conformitate cu toate prevederile legale si noile reglementari europene. Conform acestora, producatorii ieseni mai pot comercializa vinuri hibride pana in anul 2014. Incepand cu acest an, soiurile hibride, interzise in Uniunea Europeana si plantate in prezent in Romania pe o suprafata de 30.000 de hectare, vor trebui defrisate si inlocuite cu vite nobile.

Un numar de sase soiuri hibride a fost interzis, respectiv Noah, Clinton, Jacquez, Isabelle, Othello si Herbermont, dupa cum se arata in Regulamentul UE, nr. 1493 din anul 1999, privind organizarea comuna a pietei vitivinicole. "Sunt sase soiuri hibride interzise. Pentru restul s-a stabilit ca acestea sa fie inlocuite in cel mai scurt timp posibil", a declarat Magneriu Jalba, director executiv al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Durabila (DADR) Iasi. Specialistii europeni au facut un studiu in domeniu, in urma caruia au constatat ca soiurile hibride contin un procent mai mare de alcool metilic si alte substante toxice organismului uman. Explicatia stiintifica nu are nici o valoare in fata satenilor, care consuma astfel de vinuri de mai bine de o suta de ani si nu simt efectele nocive ale acestora. Vinurile hibride au aparut pe piata locala din anul 1886, iar in prezent mai sunt foarte putine soiuri nobile. Dispozitiile europene vor fi aplicate numai producatorilor care comercializeaza soiurile hibride. Viile hibride plantate pe suprafete mai mici de 0,1 hectare nu trebuie inlocuite, daca vinul se produce pentru consumul familial si nu este destinat comercializarii. "Trebuie facuta o distinctie intre producatorii particulari si agentii economici. Cei care produc pentru consumul propriu si nu pentru comert nu vor fi afectati de prevederile acestui regulament", a afirmat Magneriu Jalba.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1757 (s) | 23 queries | Mysql time :0.063619 (s)