News Flash:

Controale în timpul concediului medical

15 Aprilie 2010
1536 Vizualizari | 4 Comentarii
Guvernul a decis, ieri, înasprirea conditiilor în care angajatii pot intra în concediu medical, prin introducerea unui sistem de verificare la domiciliu a bolnavilor si sanctionarea mai aspra a persoanelor care solicita nemotivat un astfel de concediu. La sfarsitul lunii martie, premierul Emil Boc a cerut Ministerului Sanatatii sa urgenteze legea concediilor medicale, prin care persoanele care intra nemotivat vor fi sanctionate, amintind în acest context si de cei peste o suta de angajati ai Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) care au intrat recent în concediu medical pentru a evita taierea salariilor. Premierul a declarat, la sfarsitul lunii februarie, ca peste o suta de angajati ai AVAS au intrat în concediu medical, încercand astfel sa scape de sub incidenta Legii de salarizare unitara, prin care salariile individuale sunt reduse, de la 17.000 lei la 2.500 lei. Dupa aceste declaratii, Ministerul Sanatatii a avansat un proiect de act normativ care stabileste ca autoritatile vor putea verifica daca beneficiarul concediului medical tratat în regim ambulator se afla la domiciliu, iar cuantumul amenzilor pentru eliberarea ilegala a certificatelor de concediu medical de catre medicii prescriptori se va dubla. Prin introducerea noilor prevederi, Ministerul Sanatatii urmareste reducerea drastica a numarului celor care fraudeaza sistemul de acordare a concediilor medicale, astfel încat de acestea sa poata beneficia numai cei care au într-adevar nevoie de îngrijiri medicale. In situatia în care beneficiarul de concediu medical nu se afla la domiciliu, acesta nu va primi indemnizatia de asigurari sociale aferente concediului medical.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

pt. cretinul cu legea  | #103368
Cum ramane cu bolnavul care trebuie sa mearga la tratamente ambulatorii in spital(pansat,tratament kineto, etc.)? lasa bilet in usa unde poate fi gasit?propun ca politaiul sa stea sa-i pazeasca usa pana se intoarce daca tot a gasit biletul de pe usa; altfel hotul poate jelui casa din pricina biletului si-a neputintei de aparare a bolnavului
dementi  | #103369
Juramantul depus a fost de mult timp modificat;el precizeaza=BANII sau VIATA. MITA sau SICRIUL.
idioti  | #103370
Inseamna ca bolnavul trebuie sa-si angajeje o persoana care sa-i faca cumparaturile sau alte servicii, pt. ca el nu are voie sa paraseasca domiciliul 24 ore din 24, ca daca in timpul cat este plecat sa-si cumpere o paine vin controlorii, se trezeste ca nu-i mai este platit concediul.O mare tampenie. CRETINI !! IN CONCEDIU NU SUNTEM PUSCARIASI LA DOMICILIU.
Bravo  | #103428
Buna lege.Bravo!In sfarsit fac si guvernantii ceva bun.Cunosc persoane care si-au luat concediu medical 3 luni si au plecatla munca in Spania la facut menajul.Cunosc persoana care isi ia medical si pleaca la sapat gradina la tara.Bravo!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2739 (s) | 22 queries | Mysql time :0.073788 (s)