News Flash:

Controlul medical, obligatoriu pentru studentii de la Cuza

8 Februarie 2010
1328 Vizualizari | 1 Comentarii
Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi
Studentii Universitatii Al. I. Cuza (UAIC) care se afla in evidenta cabinetului medical al institutiei academice cu boli cronice au obligatia ca, pana la data 15 martie 2010, sa se prezinte la controlul periodic. Investigatiile vor avea loc la sediul cabinetului medical al UAIC situat in campusul studentesc Titu Maiorescu, la parterul caminului C8 si vor fi coordonate de medicul universitar Carmen Carare. Astfel, pana pe 15 martie, studentii aflati in evidente vor fi controlati medial dupa urmatorul program: in fiecare luni, miercuri si vineri in intervalul orar 8.00-13.00, respectiv marti si joi intre orele 13.00 si 18.00. Tinerii au obligatia sa se prezinte la aceste controale medicale gratuite. Cei care nu se vor prezenta vor fi scosi automat din baza medicala de date a Universitatii Cuza, ceea ce va duce la neavizarea dosarelor pentru burse medicale, cazare medicala, adeverinte pentru angajare, fise de plecare în strainatate sau orice alta facilitate sau drept legal de care beneficiaza studentii in functie de afectiunile medicale pe care le au. Mai mult, aceste investigatii medicale au drept scop si o verificare a evolutiei sau a imbunatatirii starii de sanatate care s-a constatat la tineri, dar si pentru o mai buna prevenire a unor complicatii la cei la care s-au agravat bolile cronice pe care le aveau diagnosticate sau le-au dobandit.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

student  | #94932
E cea mai mare porcarie. Si-asa cand ai nevoie de ceva astepti ca prostul in holul ala ingust din fata cabinetului, ca sa nu mai zic ca tratamentele sunt "preferentiale". De ce credeti ca nu mai merge nimeni acolo la consultatie decat daca are nevoie de vreo hartie?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4067 (s) | 22 queries | Mysql time :0.289528 (s)

loading...