News Flash:

Copii din alte judete cersesc mila iesenilor

22 August 2009
617 Vizualizari | 0 Comentarii
Copii din alte judete cersesc mila iesenilor
• Mai bine de 20 de copii din alte judete au fost gasiti pe strazile municipiului cersind mila trecatorilor • Este vorba de copiii care migreaza in alte judete in perioada sezonului cald • Acestia provin din familii dezorganizate, iar in unele cazuri parintii nici nu le sesizeaza lipsa Perioada verii atrage la Iasi din ce in ce mai multi copii din alte judete, care vin si cersesc mila trecatorilor. Numai in lunile de vara, prin Centrul de Primire Minori in Regim de Urgenta (CPRU) din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Iasi au trecut mai bine de 20 de copii. Majoritatea dintre ei au fost gasiti la cersit in gara sau in centrul municipiului. In prezent, in centrul iesean, se afla pentru o perioada determinata de timp sase minori care provin din Sibiu, Mures, Vaslui si Turnu Severin. Majoritatea copiilor care ajung in Iasi au varste de 13 si 14 ani si din cauza ca aspectul fizic le da un aer de independenta, le este mai usor sa treaca nevazuti de oamenii legii. Un copil de o varsta mai mica, sub zece ani, atrage atentia mult mai usor decat unul care are 14 ani. Potrivit reprezentantilor institutiei iesene, un procent de 95 la suta dintre minorii care ajung in centru sunt baieti. Cei care vin pentru prima data in Iasi sunt luati de politisti si predati Protectiei Copilului direct din gara, iar cei care mai cunosc cat de cat orasul frecventeaza zone precum Centru, Alexandru sau Targu Cucu. "In prezent, avem in centru sase minori care provin din alte judete. Pe parcursul verii au trecut prin centru intre 20 si 30 de copii din alte judete. Mai mici de varsta de zece ani nu am avut, au dominat cei de 13 si 14 ani. Cei care vin pentru prima data sunt gasiti in gara pentru ca nu cunosc alte zone ale orasului", a declarat Silvia Condrea, sefa Centrului de Primire Minori in Regim de Urgenta. Pana este dus inapoi in localitatea de domiciliu, un copil sta in centrul iesean maxim trei saptamani. Doar un singur copil, care era din Harghita, a stat in centru o luna de zile din cauza distantei mari dintre judete. Insa procedura de predare a copilului catre judetul din care provine este uneori ingreunata de birocratie si de refuzul autoritatilor de acolo de a colabora. Cei de la centrul iesean sustin ca cea mai rea relatie de colaborare o au cu cei de la Protectia Copilului din Neamt si Braila. La Neamt, asistentii sociali ieseni au fost nevoiti sa duca un copil direct la domiciliu pentru ca cei de la Protectia Copilului de acolo nu au vrut sa primeasca minorul. "Cu unele judete colaboram mai dificil pentru ca se cramponeaza de birocratie. Exista o colaborare proasta cu Neamt si Braila, dar sunt si Directii cu care colaboram si ne intelegem bine", a adaugat seful CPRU Iasi.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1331 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018697 (s)