News Flash:

Copiii au nevoie de centre de zi

27 Septembrie 2008
1067 Vizualizari | 1 Comentarii
Municipiul Iasi are foarte multe probleme sociale atat in ceea ce priveste minorii, cat si familiile nevoiase. Pe strazi sunt copii care cersesc, dar si copii de care se folosesc parintii pentru a apela la mila publica. De asemenea, exista numeroase familii care au fost evacuate si au nevoie de o locuinta, sunt multi copii cu risc de delincventa, dar si minori delincventi care provin din familii dezorganizate. O problema a municipiului este reprezentata si de copiii cu parinti plecati la munca in strainatate, iar institutiile publice locale nu au constientizat inca aceasta problema. La nivelul municipiului trebuie infiintate mai multe centre de zi pentru minori, in special in cartierele Galata, Dacia si Frumoasa. In acestea sunt foarte multi copii care au parintii plecati in strainatate sau prezinta un risc major de abandon scolar. Acestea sunt doar cateva dintre problemele identificate in cadrul proiectului "Cetateanul in centru - bune practici de mobilizare comunitara si de promovare a drepturilor omului", derulat de Centrul de Resurse si Informare pentru Profesiune Sociala si Asociatia pentru Dezvoltarea Programelor Sociale Iasi. In cadrul acestui proiect, ieri, a avut loc un seminar in cadrul caruia au fost prezentate experientele localitatilor implicate in proiect, respectiv Iasi, Ceplenita si Tibanesti.

"Noi ne-am implicat si am participat la acest proiect pentru ca stimuleaza initiativa locala. In toate cele trei localitati implicate in proiect, respectiv municipiul Iasi, Ceplenita si Tibanesti, fiecare dintre autoritatile locale va face un proiect. La Ceplenita problema principala este cea a batranilor care sunt singuri si au nevoie de ajutor. Acolo deja s-a implementat un program cu ajutorul unor organizatii nonguvernamentale din Italia. Acest lucru este un prim succes", a declarat Pintilii Penciuc, director adjunct al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Iasi. Nici in localitatea ieseana Tibanesti problemele sociale nu sunt de neglijat. Aici exista un numar mare de persoane cu handicap, in special in satul Glodenii Gandului. Astfel, pentru cei 32 de copii cu nevoi speciale din satul mentionat se va infiinta un Centru de Zi pentru copii cu nevoi speciale. Potrivit directorului adjunct al DGASPC, proiectul a fost inaintat deja catre Consiliul Judetean Iasi pentru a obtine o cofinantare.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

iesean  | #43691
Sa se implice organizatiile neguvernamentale din Italia , sa ne scoata din rahat !Romanii sa astepte linistiti sa ploua cu carnati din Italia!!! De 20 de ani asteptam sa ne scoata la lumina altii , oare pana cand?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1411 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019175 (s)

loading...