News Flash:

Copiii de gradinita o ajuta pe mama bolnava a unei colege

12 Aprilie 2006
1413 Vizualizari | 0 Comentarii
•Impreuna cu educatoarele, micutii au decis sa dea o mana de ajutor colegei lor Stefania Laiu, care are mama bolnava de cancer •Felicitarile si tablourile pentru Paste vor fi confectionate de copii si scoase la vanzare in cadrul unei expozitii •Banii vor fi folositi pentru medicamentele mamei Stefaniei

Copiii de la Gradinita cu program prelungit numarul 22 (GPP 22) dau o adevarata lectie de solidaritate umana. Impreuna cu educatoarele, micutii au decis sa dea o mana de ajutor colegei lor Stefania Laiu, care are mama bolnava de cancer. Cu hartie creponata, lipici si iepurasi colorati si foarte multa dragoste, cei aproape 180 de copiii de la GPP nr. 22 au inceput sa confectioneze felicitari si tablouri de Paste. Supravegheati de educatoare, toti micutii stiu ca lucrarile lor sunt facute pentru un scop nobil, acela de a aduna bani pentru medicamentele necesare mamei unei colege. Astazi dupa-amiaza, toate lucrarile vor fi expuse in cadrul unei expozitii cu vanzare, iar parintii vor putea sa cumpere lucrarile micutilor. In acest fel, educatoarele spera ca mama Stefaniei sa poata fi ajutata macar putin sa treaca de momentele dificile. La doar trei ani, Stefania nu stie exact ce se intampla, stie doar ca a facut felicitari ca sa o ajute pe mama. Povestea a inceput nu cu foarte mult timp in urma, cand educatoarea Adelina Ursachie s-a interesat de starea de sanatate a micutei Stefania. "In perioada rece copiii racesc foarte repede, iar Stefania era unul dintre micutii care stateau acasa. Dupa o perioada de timp am sunat acasa ca sa vad cum se mai simte copilul si cand va reveni la gradinita. Nu mica mi-a fost mirarea cand la celalalt capat al firului am auzit o voce foarte slaba. Era mama Stefaniei. Abia atunci am aflat ca mama micutei este foarte bolnava, citostaticile nu isi mai fac deja efectul. Ca orice om, am ramas foarte impresionata de aceasta situatie", a spus Adelina Ursache, educatoarea Stefaniei. Situatia micutei si a mamei ei a facut imediat inconjurul gradinitei, iar personalul de aici a dat prima mana de ajutor, scutirea Stefaniei de la plata zilnica a taxei pentru masa de 50 mii lei. "Cat sunt mici, copiilor le este insuflata dragostea fata de cei din jur si solidaritatea, acum se pun temeliile acestor sentimente. De aceea am hotarat sa facem aceasta actiune", a declarat educatoarea Constanta Acatrinei. Copiii de la grupa pe care o pregateste Constanta Acatrinei stiu povestea colegei lor mai mici. "Am facut lucrarile ca sa le vindem pentru ca nu vrem ca fetita sa ramana fara mama", a spus Ana, o colega cu cativa ani mai mare decat Stefania Laiu.
Marilena ROJNITA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1339 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019297 (s)

loading...