News Flash:

Copiii strazii se prostitueaza pentru a supravietui

8 Octombrie 2001
767 Vizualizari | 0 Comentarii
Situatia abuzurilor sexuale in randul copiilor fara adapost este de o mare diversitate, mergand de la violuri, practicarea prostitutiei, participarea la realizarea unor materiale pornografice si pana la intretinerea de relatii sexuale. S-a constatat ca fetele isi incep viata sexuala foarte devreme, pe la 12-13 ani, iar baietii aflati la varsta pubertatii isi ascund deseori legaturile cu persoanele adulte de acelasi sex.
"Fenomenul copiilor strazii este oglinda nivelului nostru socio-economic. Pentru a reduce amploarea fenomenului sunt necesare masuri de ordin legislativ si in plus este nevoie de foarte multi bani pentru educarea acestor copii, asigurarea unui adapost, a obiectelor de stricta necesitate cum ar fi imbracaminte, mancare, jucarii, rechizite, fara de care ei nu pot fi crescuti in mod corespunzator. Mai ingrijorator este faptul ca a aparut fenomenul xcopiii copiilor straziix. Acesti copii sunt rezultati din legaturi de concubinaj realizate intre persoanele fara adapost, care isi duc viata prin canale sau sub cerul liber", a declarat Daniel Magurianu, coordonator de programe in cadrul organizatiei iesene Salvati copiii.
Se remarca fenomenul prostitutiei in special la copiii care nu mai au nici o legatura cu familia de baza, sau numai legaturi sporadice. Estimarile Politiei indica drept probabil ca circa 10% din fetele care traiesc in randul copiilor strazii se prostitueaza de la 9-10 ani. Din discutiile purtate cu ele a rezultat ca prostitutia nu reprezinta pentru aceste fete altceva decat o modalitate fireasca si usor accesibila de a-si procura banii de zi cu zi. Multe dintre ele se "arunca" la cetatenii straini care le pot recompensa in valuta sau prin cadouri atragatoare. O mare parte a acestor fete apartin unor familii dezorganizate si fug de acasa pentru a scapa de violenta. Aparitia frecventa in familie a unui nou "tata" care-si obliga "fiica" la perversiuni sexuale reprezinta o cauza importanta a evadarii in strada. O treime din copiii strazii declara ca sunt activi din punct de vedere sexual. In cazul baietilor, procentul este de 29%, iar in cazul fetelor de 43%.
Felicia CEAUSU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1488 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018524 (s)

loading...