Local

Copil de 12 ani, înjunghiat de un adolescent! Totul s-a întâmplat în spatele unui supermarket din Iași! „Cine e șmecher aici?”

Publicat: 23 sept. 2022
Tanar cu un cutit in mana
Vinovatul va fi internat într-un centru de educare

În vara iunie 2020, un adolescent, în vârstă de 16 ani, l-a înjunghiat cu un cuțit un copil de doar 12 ani, ambii aflându-se în preajma supermarketului Kaufland din zona Alexandru cel Bun, Iași. Individul ar fi fost enervat de faptul că prietenii din grupul său l-ar fi urmărit cu privirea

Acum, minorul va fi internat într-un centru educativ pe o durată de nouă luni. Victima a fost tăiată de acesta în zona gambei.

Înjunghiat de un adolescent irascibil

 Ambulanta
Copilul a avut nevoie de îngrijiri medicale

La data de 12 iunie 2020, un copil de doar 12 ani a fost înjunghiat, în zona piciorului, respectiv a gambei, de un așa-zis amic din grup. Motivul care l-a făcut pe tânăr să recurgă la un asemenea gest este încă necunoscut.

„În jurul orelor 17:00, victima împreună cu martorii şi alte două persoane s-au deplasat în zona Kaufland Pavlov, respectiv în spatele magazinului, pe scări, loc în care au stat de vorbă şi s-au jucat pe telefoane. În jurul orelor 19:10, au venit doi tineri, respectiv inculpatul şi martorul, aceştia continuându-şi deplasarea  spre str. Luminii. În momentul în care cei doi au ajuns în dreptul grupului de tineri, motivat de faptul că martorul le urmărea cu privirea deplasarea, inculpatul s-a apropiat de ei, a scos din buzunar un cuţit şi i-a întrebat: «Care e şmecher aici?», după care, fără motiv, l-a lovit cu spatele lamei cuţitului în zona capului pe martor, spunându-i: «Ce te uiţi, băi?». După câteva secunde, inculpatul şi-a îndreptat atenţia către persoana vătămată, lovindu-o şi pe aceasta cu latul lamei cuţitului în zona capului, iar după câteva secunde, cu acelaşi cuţit, a tăiat-o în zona gambei piciorului drept, exact sub genunchi. În continuare, inculpatul s-a îndreptat în pas alergător către martorul care, în tot acest timp, a stat la distanţă şi au plecat împreună către domiciliul inculpatului. La scurt timp, în fața imobilului a sosit o autospecială de poliție, fapt pentru care cei doi au încercat să se ascundă. Astfel, aceștia s-au deplasat prin spatele locuinței, s-au urcat pe acoperișul locuinței vecinului, după care s-au ascuns în curtea familiei, unde au fost găsiți de către lucrătorii de poliție”, precizau anchetatorii.

Copilul de 12 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale timp de câteva zile.

„L-a tăiat cu un cuțit în zona gambei piciorului drept pe numitul, în vârstă de 12 ani, provocându-i leziuni ce au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico-legal”, adăugau anchetatorii.

Minorul va fi internat într-un centru de educare

 Kaufland
Totul s-a întâmplat în spatele unui supermarket din Iași

Fiind minor, pedeapsa s-a rezumat la faptul că băiatul își va petrece următoarele nouă luni într-un centru de educare.

„Înlocuiește măsura educativă a asistării zilnice, dispusă pe o durată de 6 luni, luată faţă de inculpatul, prin sent. pen. nr. 438/18.02.2022 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul nr. #####/245/2021, rămasă definitivă prin neapelare la data de 15.03.2022, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 9 luni pentru săvârşirea infracțiunii anterior menţionate”, adăugau magistrații.




Adauga un comentariu