News Flash:

Copil injectat cu o substanta toxica

10 Noiembrie 2004
1049 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cristian Luca a fost transportat in stare grava la Spitalul "Sf. Maria", iar prognosticul medicilor este rezervat •Femeia care i-a facut injectia copilului a confundat fiola de calciu cu una in care se afla o substanta pentru deparazitarea animalelor •In aceasta situatie este vorba de un caz medico-legal

Un copil in varsta de 11 ani a fost transportat in stare grava la Spitalul "Sf. Maria", dupa ce o femeie i-a injectat intramuscular o substanta pentru deparazitarea animalelor. Cristian Luca, dintr-o localitate din judetul Botosani, a ajuns la spital in stare de coma de gradul II, fiind diagnosticat cu intoxicatie organo-fosforat. Conform celor declarate de medici, starea generala a copilului este destul de grava, acesta fiind internat in Clinica de Anestezie si Terapie Intensiva. Deocamdata, prognosticul medicilor este rezervat. Cristian Luca urma un tratament injectabil cu calciu si vitamine. Luni, mama baietelului a mers la o femeie din localitate pentru a-i face injectia copilului. Femeia a incurcat fiola de calciu cu cea in care se afla solutia pentru deparazitarea animalelor. Fara sa-si dea seama, femeia a tras in seringa substanta toxica si a injectat-o intramuscular copilului. La scurt timp dupa injectie, baietelului i s-a facut rau, iar mama l-a transportat la spital. Este pentru prima oara cand medicii se confrunta cu un astfel de caz. "Asa ceva nu am mai avut pana acum. In primul rand greseala este a mamei. Chiar daca nu avea un medic de familie in localitate sau un asistent medical care sa faca injectia copilului, aceasta trebuia sa apeleze la cel din localitatea invecinata. Nu este admis sa apelezi la orice persoana care crede ca stie sa faca injectii. Copilul a ajuns la spital in stare grava, cu intoxicatie organo-fosforat si coma de gradul II. Starea generala a pacientului este grava si este prematur sa ne pronuntam asupra evolutiei acesteia. In aceasta situatie este vorba despre un caz medico-legal. Numai o mama inconstienta putea sa faca asa ceva", a declarat dr. Solange Rosu, seful Unitatii de Primire Urgente de la spitalul mentionat. Mama baietelului nu a fost in stare sa spuna ce a determinat-o sa apeleze la orice persoana pentru a face copilului injectia.
Magda OLTEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1281 (s) | 24 queries | Mysql time :0.016005 (s)