News Flash:

Cordunenii sunt judecati pentru renumele lor

4 Mai 2005
1410 Vizualizari | 0 Comentarii
•Prin deciziile luate in ultimul timp, judecatorii ieseni sunt suspectati ca judeca, de fapt, numele celor acuzati in Dosarul Corduneanu si nu faptele in sine •Unul dintre inculpatii in dosarul Corduneanu trebuia sa fie student in anul IV la Facultatea de Drept de la Universitatea Petre Andrei •Catalin Emacu sustine ca a fost mai mult obligat de ofiterii sub acoperire sa faca rost si sa vanda zece pastile de Ecstasy •Probele de acuzare sunt bazate pe declaratiile neverificate ale unor anonimi Ieri, Constantin Bogdan, Vasile Calin, Florinel Corduneanu si Mihai Corduneanu au ajuns din nou in fata instantei de judecata, invocand motive destul de temeinice pentru a putea fi liberati. Prin aparatorii lor, acestia au sustinut in fata judecatorilor de la Curtea de Apel ca masura luata de Tribunalul Iasi, de mentinere a arestarii preventive, a fost ilegala si trebuie inlaturata. "La dosarul cauzei nu au fost administrate probe certe pe care sa se poata intemeia invinuirea celor doi inculpati. Acuzarea este structurata in exclusivitate pe declaratiile unor martori anonimi", a declarat prestigiosul avocat Ionel Nechita. In declaratiile facute ieri in fata instantei de judecata, aparatorii au scos la iveala un lucru foarte important, si anume ca judecatorii nu analizeaza faptele in sine, ci numele celor acuzati. Fratii Corduneanu au un renume defaimat in Iasi, iar judecatorii profita de acest lucru prelungindu-le mandatele de arestare preventiva fara a mai exista probe noi in acuzarea acestora. Referitor la declaratiile date in fata anchetatorilor de catre martorii cu identitate protejata, aparatorii sustin ca nu sunt de incredere din cauza ca acestia ar fi inculpati in alte dosare pentru trafic de droguri aflate deja pe rolul instantelor iesene. Conform declaratiilor facute de aparatori, acestora li s-a promis de catre anchetatori injumatatirea pedepselor pentru a face dezvaluiri despre retelele de traficanti de droguri din zona Moldovei. Cordunenii ar putea fi liberati Un alt lucru care ii nemultumeste pe avocati este acela ca la dosar nu au fost depuse casete video sau audio pe care sa fie prezentate declaratiile martorilor cu identitate protejata in conformitate cu normele legale, dupa cum a afirmat avocatul Irina Gheorghiu. Pe langa fratii Corduneanu, ieri au fost adusi si alti doi inculpati: Stefan Horobet si Catalin Emacu. Emacu este cel care a cazut in plasa anchetatorilor, insa acesta sustine ca nu i-a cunoscut pe fratii Corduneanu inainte de a fi arestati in acelasi dosar. Aparatorul lui Emacu a sustinut ca acesta ar trebui liberat pe motiv ca ofiterii sub acoperire l-au obligat oarecum sa faca rost de zece comprimate Ecstasy si sa le vanda acestora. In apararea lui Horobet, aparatorul a sustinut ca, daca nu ar fi fost arestat, clientul sau ar fi fost student in anul IV la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Petre Andrei. Ieri, in fata instantei, avocatii au aratat ca anchetatorii au facut legatura intre cei patru frati Corduneanu si inculpatii Emacu si Horobet fara a avea dovezi suficiente. Aparatorii Cordunenilor au sustinut ca anchetatorii au incalcat legea folosind informatii din dosare clasificate, iar procesele verbale intocmite in urma perchezitiilor domiciliare nu prezinte elemente care sa prezinte interes pentru organele judiciare. Cordunenii au fost arestati preventiv de pe data de 10 octombrie 2004 si, in functie de decizia pe care o vor lua, judecatorii Curtii de Apel acestia ar putea fi liberati chiar astazi. Catalin BOACNA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1333 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022038 (s)