Secretele istoriei

Coriolan Sabau, un marturisitor al credintei in inchisorile comuniste

Publicat: 03 iun. 2014
3
Descendent al Familiei Ratiu de Nagylak (Noslac) din Turda, atestata in Transilvania la inceputul secolului al XIV-lea si reinnobilata in anul 1625 de catre principele Gabriel Bethlen.
Coriolan Sabau (Parintele Lani, cum ii spuneau turdenii) a fost fiul lui Nicolae si Valeria (nascuta Fodoreanu) Sabǎu. Bunica dinspre mama, Maria, nascuta Ratiu, a fost sora mai mare a Protop. Nicolae Portos Ratiu din Turda. A urmat cursurile Liceului German din Bistrita. Dupa ce si-a incheiat studiile la Blaj si la Colegiul Urban Pontifical „De Propaganda Fide” din Roma, unde a obtinut doctoratul in teologie si filosofie si a fost hirotonit preot, Coriolan Sabau a revenit in tara activand in anul 1927 ca preot stagiar in Bucuresti si apoi preot misionar in satele din Secuime.

Vezi si Sfintii inchisorilor – DOCUMENTAR – VIDEO 

In 1933, dupa moartea protopopului Nicolae Ratiu de la Biserica Ratestilor din Turda, Coriolan Sabau a slujit ca preot paroh in acest lacas impreuna cu preotul profesor Vasile Cerghizan.
Din initiativa parohului dr. Sabau comunitatea greco-catolica din Turda a construit cladirea cu etaj din str. Gh. Lazar nr. 6, cu pravalii si ateliere mestesugaresti la parter iar la etaj locuinte. Dupa nationalizare au fost instalate in imobil birourile Autogarii IRTA.

Vezi si Parintele Nicolae Pogan sub persecutia comunista

In perioada 1945-1947 Coriolan Sabau a functionat ca protopop la Biserica Sf. Vasile cel Mare din Bucuresti, dupa care a revenit la Turda.
In anul 1948 protopopul Sabau a refuzat trecerea la Biserica Ortodoxa Romana, motiv pentru care a fost arestat si a ispasit aproape 17 ani de inchisoare.
Biserica Ratestilor din Turda cu Hramul Adormirea Maicii Domnului, ctitorita de familia Ratiu, a fost slujitǎ de preoti apartinand acestei familii, conform actului de ctitorie, traditie care s-a pastrat pana in 1948, cand Biserica Romana Unita cu Roma a fost scoasa in afara legii de autoritatile comuniste. Biserica Ratestilor din Turda a fost preluata de Biserica Ortodoxa Romana, care nu a retrocedat-o pana in prezent.
Dupa eliberarea din inchisoare protopopul Coriolan Sabau a avut domiciliu fortat in satul natal com. Lupsa, jud. Alba de pe Raul Aries, unde a trait pana a trecut la cele vesnice la 15 decembrie 1974.
In anii de domiciliu fortat protopopul dr. Sabau a construit o capela pe cheltuiala proprie, in care a continuat sa slujeasca si sa primeasca credinciosii indiferent de confesiune, desi stia ca este permanent urmarit de Securitate. Numele sau este rostit cu respect si acum de catre cei care l-au cunoscut.
Alaturi de alti membri ai familiei Ratiu care au fost exterminati sau au suferit persecutii in perioada comunista, este considerat un martir. A fost inmormantat in cimitirul bisericii parohiale din Lupsa.




Adauga un comentariu