Sport

Cornel Dinu e ravasit: „Abia mai am inima sa traiesc”

Publicat: 15 dec. 2011

Vestea decesului sotiei sale, Silvia, a starnit o reactie emotionanta din partea lui Cornel Dinu. „Cuvintele sunt de prisos. Ce sa mai spun… Abia mai am inima sa traiesc. A suferit mult, saraca…”, a spus Cornel Dinu dupa cumplita veste. Silvia Dinu (63 ani), de profesie jurist, avea probleme de diabet, recent fiindu-i amputat cel de-al doilea picior, la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti.

Corpul neînsufletit va fi depus, vineri, la Biserica Nasterea Maicii Domnului, de pe Calea Dorobantilor, vizavi de Liceul Caragiale. Sambata, la ora 12.00, este programata slujba religioasa, iar înmormantarea va fi la Cimitirul Bellu, în jurul orei 16.00. Internata la Reanimare în urma cu o saptamana, la Spitalul Floreasca, Silvia Dinu, sotia administratorului delegat de la Dinamo, Cornel Dinu, s-a stins din viata în aceata dimineata. Pe 5 decembrie, îi fusese amputat si cel de-al doilea, dreptul, diabetul avansat fiind motivul pentru care doctorii decisesera în vara anului 2010 sa i-l taie si pe cel stang. Pe langa diabet, Silvia Dinu suferea de arterita si avea probleme cardiace. În toamna, pe 18 septembrie, fiul sotilor Dinu, Cornelus, a tinut sa faca nunta mai repede decat stabilise initial, tocmai pentru ca mama sa sa poata participa la eveniment.

Mircea Lucescu
i-a transmis condoleante lui Cornel Dinu, fostul sau coechipier de la Dinamo si echipa nationala, dupa ce sotia „Procurorului” a decedat în urma mai multor probleme de sanatate. „Nu aflasem de aceasta veste proasta. Este un moment extrem de dificil pentru Cornel Dinu si familia lui. Sunt alaturi de el, îmi pare nespus de rau. Nici nu stiu ce poti sa spui în astfel de momente. În ultima perioada a traversat situatii dificile si trebuie sa aiba tarie. El a ramas pentru mine un om alaturi de care am realizat lucruri importante în fotbalul românesc. Am fost în relatii bune cu totii în perioada în care jucam la echipa nationala si la Dinamo. Apoi fiecare a luat-o pe cai diferite”, a declarat antrenorul lui Sahtior Donetk pentru evz.ro.



loading...

Adauga un comentariu