Culinar

Cornulețe cu untură și borș: Gustul sărbătorilor ca la bunica!

Publicat: 05 nov. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cornulețe cu untură și borș Gustul sărbătorilor ca la bunica
Marele secret al cornuțelor este folosirea unturii si a borsului pentru a iesi pufoase

Se apropie Sărbătorile de iarnă, iar asta ne duce cu gândul la bunătățile cu care ne delecta bunica în preajma acestor sărbători. Printre favoritele tuturor copiilor se numărau și cred că se numără și astăzi cornulețele cu untură și borș, care bunicii îi ieșeau extraordinare.

Rețeta de cornulețe cu untură și borș este una senzațională și foarte ușor de făcut.

Mare atenție trebuie să aveți la cantitatea de untură pe care o folosiți la cea de borș. Bunica folosea untură și borș pentru a fi fragede cornulețele. Tocmai de aceea nu este indicat să puneți margarină sau unt deoarece nu vă vor ieși la fel de bune.

Mai sunt persoane care pun spun că pun ulei, dar asta ar însemna că face niște „pietroaie“ și nu cornulețe!

farfurie cu cornulete

Cornulețe cu untură și borș: Ingredientele știute de bunica

Pentru cornulețele cu untură și borș, bunica folosea 2 căni de untură de porc curată, netopită, 200 ml de borş proaspăt, 1 cană zahăr, 4-5 plicuri zahăr vanilat, drojdie, făină de grâu, esenţă de rom și vanilie, coajă de lămâie sau portocală rasă fin și 1 linguriţă sare.

Pentru umplutură, bunica folosea rahat sau gem de caise.

Marele secret al bunicii pentru această rețetă era că dacă punea mai multă untură cornulețele ieșeau mai fragede. De obicei, ea punea untura să fie mai multă decât borşul.

farfurie cu cornulete

Cum se fac cornulețe cu untură și borș

Pentru început, bunica dizolva drojdia în borş călduţ. Bunica avea grijă ca acesta să nu fie fierbinte deoarece risca să nu crească cornulețele.

Separat, într-un lighean, bunica punea untura, zahărul, borşul, esenţa şi adăuga făină în ploaie, până îi ieșea un aluat elastic nelipicios, care nu se rupea. Frământa amestecul preț de câteva minute. Nu foarte mult pentru că risca să i se înmoaie și să nu-l mai poată folosi.

După ce lăsa aluatul la rece câteva ore, bunica întindea o foaie de circa 3 mm grosime. Nu o întindea prea groasă deoarece cornulețele cresc la cuptor şi ar fi riscat să devină imense. Faptul că ar fi foarte mari nu ar fi neapărat o problemă, dar marele risc este să se coacă pe exterior și înăuntru să rămână crude.

Pe urmă, bunica împărțea foaia în triunghiuri. Punea o bucățică de rahat sau o linguriță mică de gem de caise pe fiecare triunghi, după care le rula şi le aşeza în tavă.

farfurie cu cornulete

Pe urmă, bunica dădea tava cu cornulețe la cuptor, la foc domol și le lăsa aproximativ 10-20 minute.

Bunica avea grijă să lase focul la maxim pentru că se putea arde deasupra și dedesubt și să rămână crude la interior.

Când erau gata cornulețele, bunica el verifica și știa că atunci când sunt calde par un pic crude la interior. Este absolut normal din cauza unturii. Acestea nu sunt crude decât dacă curge aluatul.

Bunica scotea cornulețele făcute cu untură și borș și le punea imediat zahăr pudră deasupra.

Dacă va plăcut această rețetă, trebuie neapărat să încercați și cornulețe cu osânză, rețeta cu gust savuros ca la bunica.

farfurie cu cornulete

Adauga un comentariu