News Flash:

Cosmarul asistentilor de la Spiridon continua

15 Aprilie 2008
1035 Vizualizari | 0 Comentarii
Deputatul Petru Movila
• Desi de aproximativ patru ani de zile chiriasii imobilului din Tudor Vladimirescu numarul 79 A au sesizat ca au conditii greu de imaginat, pana in prezent nu a fost luata nici o masura

Zeci de cadre medicale care stau in caminul administrat de Spitalul Sfantul Spiridon Iasi traiesc zi de zi cu speranta ca autoritatile isi vor intoarce fata si asupra problemelor pe care le-au tot sesizat. Desi de aproximativ patru ani de zile chiriasii imobilului din Tudor Vladimirescu numarul 79 A au sesizat ca au conditii greu de imaginat, pana in prezent nu a fost luata nici o masura. In aceste conditii, locatarii considera ca cel mai bine ar fi sa apeleze la instanta de judecata pentru nerespectarea contractului de inchiriere. Prin contractele de chirie, Spitalul Sf. Spiridon s-a angajat sa se ocupe de reabilitarea imobilului, sa asigure paza, toate utilitatile, sa plateasca o femeie de serviciu si administratorul caminului.

Dupa cum sustine unul dintre chiriasii caminului, nici una din prevederile contractului nu este respectata, iar femeia de serviciu care se ocupa de curatenie este platita de locatari. De asemenea, chiriasii se plang de faptul ca desi majoritatea camerelor au contoare, toate pierderile de apa le sunt incarcate la factura. "Mie mi-a incarcat factura de plata cu doua milioane lei la apa rece si curent. Din 2004 am facut mereu insistente pentru apa calda si caldura si am smuls doar o promisiune de la primar pentru anul 2007, dar nu am primit nimic", a declarat Janeta Miron, chirias la caminul administrat de Spitalul Sf. Spiridon Iasi. De curand, la intrarea in camin a aparut un anunt prin care este specificat faptul ca din aceasta luna locatarii vor primi apa calda. Insa, avand in vedere faptul ca de ani de zile nu s-a facut nimic si pana acum nici nu au primit apa calda, dupa cum scria pe afis, chiriasii considera ca cineva le-a facut o pacaleala de 1 Aprilie sau ca primarul municipiului incearca sa le cumpere voturile in prag de alegeri. Chiriasii ar vrea sa aiba posibilitatea sa cumpere locuintele in care stau sau ca primaria sa le dea in concesiune pentru a putea face ei investitii. Deputatul Petru Movila a incercat ceva timp sa se implice in rezolvarea problemei chiriasilor, insa fara nici un succes. "Din punctul meu de vedere, nu s-a mai luat nici o masura. Mai mult decat ceea ce am facut nu pot face pentru ca nu am astfel de atributii. Ma surprinde faptul ca primarul nu a fost capabil sa faca ceva pentru cateva sute de locuitori", a declarat deputatul Petru Movila. Acesta considera ca atitudinea locatarilor de a apela la instanta de judecata este una normala, in conditiile in care problema lor nu poate fi rezolvata cu profesionalism de autoritati.

tudor vladimirescu caldura apa calda
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1519 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018208 (s)

loading...