News Flash:

Cosmarul facturilor la intretinere

13 Februarie 2006
900 Vizualizari | 0 Comentarii
•In cazul in care primaria nu va acorda subventii pentru caldura, pascanenii sunt obligati sa plateasca pretul maxim la intretinere •De asemenea, cum Consiliul Local nu a aprobat bugetul pe 2006, facturile la intretinere pe luna ianuarie si februarie vor veni la o diferenta de circa 10 zile una de alta •Acest lucru va crea un haos total, pascanenii fiind in imposibilitatea de a plati doua facturi la un interval mic, in conditiile in care nu reusesc sa achite una singura

Cu toate ca este mijlocul lunii februarie, Regia Autonoma de Gospodarie Comunala si Locativa (RAGCL) Pascani nu a facut inca demersurile necesare pentru emiterea facturilor la intretinere pentru luna ianuarie. Acest lucru este cauzat de faptul ca Regia asteapta sedinta Consiliului Local de la sfarsitul saptamanii pentru a vedea daca pascanenii vor primi subventii la caldura sau nu. Cum primarul Neculai Ratoi a afirmat in ultima sedinta a Consiliului Local ca nu sunt bani pentru subventii, este de asteptat ca pascanenii sa plateasca pretul maxim la factura pe luna ianuarie 2006. O alta problema cu care se vor confrunte cei 6.700 de abonati ai Regiei este data emiterii facturii pe luna ianuarie. Avand in vedere ca sedinta de Consiliu va avea loc saptamana aceasta, facturile vor fi emise la sfarsitul lunii februarie sau inceputul lunii martie, cel mai tarziu. Acest lucru va face ca factura pe luna februarie sa vina la o diferenta de cateva zile de cea a lunii ianuarie. Astfel, abonatii RAGCL vor trebui sa plateasca intr-o luna doua facturi deodata, o adevarata drama pentru pascaneni, fiind stiut faptul ca in prezent, dintre cei 6.700 de abonati, peste 5.000 au datorii la intretinere. "Asteptam sedinta de Consiliu pentru a vedea daca primim bani pentru subventii. In functie de ce primim o sa facturam. In cazul in care nu primim nimic, oamenii vor plati pretul maxim. Practic, trebuia sa facturam, dar din cauza sedintei trebuie sa mai asteptam, ceea ce va ingreuna situatia", a afirmat Adrian Centea, purtatorul de cuvant al RAGCL Pascani. De partea cealalta, primarul Neculai Ratoi a precizat transant ca nu sunt bani pentru subventii. "Consiliul Local nu mai poate subventiona populatia. Trebuie sa gasim alte solutii in acest sens", a spus primarul municipiului Pascani. In aceste conditii, din cate se pare, pascanenii vor trebui sa plateasca numai pentru caldura din luna ianuarie 2 milioane lei (200 RON) la un apartament cu o camera, 3 milioane lei (300 RON) la un apartament cu doua camere si aproximativ 4 milioane lei (400 RON) pentru un apartament cu trei camere.

Masini scoase la licitatie

De asemenea, din cauza datoriilor de aproximativ 60 miliarde lei (6 milioane RON), mai multe bunuri mobile ale RAGCL au fost scoase la licitatie. In urma imprumutului facut la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), regia a ramas datoare catre Administratia Finantelor, care a garantat acest imprumut. Din cauza ca nu si-a achitat debitul, Administratia Finantelor Publice a pus sechestru pe mai multe bunuri ale RAGCL, printre care spatiile comerciale, autobuzele, dar si autoutilitarele. Daca in ceea ce priveste spatiile comerciale, regia a facut contestatie pentru anularea sechestrului, sustinand ca acestea ar apartine Primariei Pascani, autoutilitarele din parcul Regiei nu au scapat de licitatie. Astfel, prima licitatie pentru vanzarea bunurilor de la RAGCL va avea loc pe data de 2 martie 2006, unde vor fi scoase la vanzare trei autoturisme, trei autoutilitare, doua autocamioane si o autocisterna. "Scoaterea la vanzare a acestor masini este o adevarata pierdere pentru regie. Din pacate, nu avem cu ce sa platim acea datorie care este foarte mare si, din aceasta cauza, vom ramane fara aceste bunuri. Vom face in asa fel incat sa putem achita macar o parte din bani pentru ca sa nu pierdem si alte bunuri", a declarat Eugen Petranici, director tehnic la RAGCL Pascani.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1291 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014025 (s)

loading...