News Flash:

Cosmote - bun de plata

17 Aprilie 2007
2626 Vizualizari | 2 Comentarii
Cosmote bun de plata
• Pentru faptul ca si-a montat o antena de emitere a semnalului pe situl arheologic Cetatea Cotnari din localitatea ieseana cu acelasi nume, operatorul de telefonie mobila Cosmote este bun de plata • "Raul a fost facut deja. Pana nu stim ce s-a stricat, nu putem vorbi de o valoare a prejudiciului. Cosmote va scoate din pamant acea antena si atunci vom vedea ce s-a stricat. Statul roman este proprietarul sitului arheologic si statul se va constitui parte civila in procesul impotriva Cosmote", a spus Vasile Munteanu, directorul Directiei de Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National


Pentru faptul ca si-a montat o antena de emitere a semnalului pe situl arheologic Cetatea Cotnari din localitatea ieseana cu aceelasi nume, operatorul de telefonie mobila Cosmote este bun de plata. Directia de Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Iasi a trimis dosarul distrugerii de la Cotnari catre o comisie de specialitate de la Bucuresti si a recomandat operatorului de telefonie mobila sa-si ridice antena din localitate. Operatorul de telefonie mobila a construit o antena pe dealul Catalina, fara a respecta normele de constructie, si a distrus o parte dintr-o cetate dacica protejata de lege. In luna august 2006, firma Cosmote a cerut aprobarea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice pentru a monta antena, aceasta aprobare a fost acordata, insa cu mentiunea sa nu incalce spatiul sitului arheologic. Cu toate ca in aviz scria ca muncitorii de la Cosmote ar fi trebuit sa aiba si un arheolog in momentul in care montau antena de telefonie mobila, acest lucru nu s-a petrecut si o mare parte din situl arheologic a fost distrus. "Au fost facute lucrari fara supravegherea unui arheolog. Santul de aparare a Cetatii a fost acoperit de valul de pamant care a fost aruncat de pe urma constructiei. Comisia zonala a monumentelor istorice a acordat aprobarea pentru constructia respectivei antene mult prea usor. Acolo a fost facuta o cercetare acum 20 de ani de catre A. C. Florescu, acesta gasind elemente de fortificatie pe intreg dealul. Acesta trebuia restaurat si pus in valoare", a spus lectorul universitar Vasile Cotiuga, persoana care a facut plangere impotriva operatorului de telefonie mobila Cosmote.

In prezent, la Inspectoratul de Politie al Judetului Iasi este in lucru un dosar penal ce are in vedere comiterea infractiunii de distrugere de monumente istorice conform articolului 360 Cod Penal si articolului 26 din Ordonanta 43/2000 privind protejarea patrimoniului arheologic. "Raul a fost facut deja. Pana nu stim ce s-a stricat, nu putem vorbi de o valoare a prejudiciului. Cosmote va scoate din pamant acea antena si atunci vom vedea ce s-a stricat. Statul roman este proprietarul sitului arheologic si statul se va constitui parte civila in procesul impotriva Cosmote. Noi speram ca va fi un exemplu pentru toate societatile comerciale care ar putea distruge bunuri de patrimoniu national", a spus Vasile Munteanu, directorul Directiei de Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National.
Operatorii Serviciului Clienti Cosmote de la Bucuresti au fost indiferenti fata de chestiunea de la Cotnari. "Daca dumneavoastra sunteti jurnalist, puteti afla informatii despre aceasta chestiune si din alta parte. Nu va putem oferi alte informatii", a spus sec operatoarea care a raspuns la numarul 021.404.1234.



De pe vremea lui Stefan cel Mare

Localitatea Cotnari a fost atestata inca din anul 1448, insusi Dimitrie Cantemir mentionand in Descrierea Moldovei despre "podgoriile sfinte". La curtea domneasca din Harlau, Stefan cel Mare a construit pivnite, drumuri si poduri de piatra ca si cel de la Carjoaia care rezista de peste 500 de ani. Datorita asezarii sale strategice, dealul Catalina prezinta un interes deosebit pentru cei interesati de trecut. Astfel, in vara anului 1967, o echipa de arheologi sub conducerea ieseanului Adrian Florea a scos la lumina ruinele unei fortarete datand din secolele V - VI i.e.n. Aceasta fortareata a fost restaurata si conservata, dar dupa 1990 nu s-au mai facut reparatii si se afla in stadiu de degradare. In apropierea fortaretei se afla padurea Catalina, care se intinde pe zeci de hectare si care este declarata rezervatie naturala.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

2104 viz    2 com
3390 viz    5 com
3436 viz    4 com
1858 viz    1 com
6166 viz    10 com
3737 viz    4 com
7838 viz    14 com

Comentarii (2)

Paul Stefanescu  | #11318
Tovarase ELISEI !,
"datand din secolele V - VI i.e.n" se scria asa pe vremea comunistilor ATEI !!!!
care nu voiau sa pomeneasca de Isus Cristos! Daca totusi nu esti Ateu, corijeaza-te si data viitoare scrie "inainte de Cristos"(I.C. sau I.H.), respectiv: (d.C sau d.H.)
Sa nu ne fie rusine de numele Domnului !
Un cotnarean  | #11319
O intrebare: De ce Directia de Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Iasi nu a facut nimic, dupa 1990 pana cand s-a construit antena, iar acum sunt tare preocupati. Sau comisionul pentru aprobare nu a fost corespunzator......In ultimii 17 ani nu am auzit nimic de protectia sitului arheologic, acum e din nou important ?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2909 (s) | 22 queries | Mysql time :0.164902 (s)