Scena artistica din Romania

Costel Constantin, omagiat la Premiile Gopo 2021. Îndrăgitul actor urmează să primească premiul special pentru întreaga carieră

Publicat: 30 apr. 2021
Costel Constantin gesticuleaza intr-o sala de teatru
Actorul Costel Constantin va fi omagiat in cadrul galei Premiilor GOPO 2021

Actorul Costel Constantin va fi omagiat la Premiile Gopo 2021 pentru întreaga sa carieră. Gala din acest an are loc pe 28 iunie, iar artistul urmează să primească premiul special pentru întreaga carieră.

Celebrul actor a debutat în lumea filmului cu rolul din „Porțile albastre ale orașului”.

Costel Constantin, omagiat la Premiile Gopo 2021

Costel Constantin a putut fi văzut în ultima perioadă în piese de teatru dar și în câteva seriale de televiziune precum „Cu un pas înainte”, „Aniela” sau „Iubire și onoare”, iar ultimul film în care a jucat a fost în 2013, „Sunt o babă comunistă”.

Actor de teatru, film și televiziune, actorul Costel Constantin va fi omagiat cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră, oferit de Apa Nova București, la cea de-a 15-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 28 iunie.

Marele artist s-a dăruit scenei peste jumătate de secol, este societar de onoare (n.r. actor care primește salariu pe tot timpul vieții din partea teatrului la care este angajat) al Teatrului Naţional Bucureşti și a jucat alături de maeștri precum Grigore Vasiliu Birlic, George Calboreanu sau Dina Cocea, iar în film a colaborat cu regizori consacrați precum Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Andrei Blaier sau Dan Pița.

Cine este Costel Constantin

Născut în 1942, Costel Constantin a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (promoția 1964, clasa Beate Fredanov), avându-i colegi pe Ion Caramitru, Virgil Ogăşanu, Ilinca Tomoroveanu, Florina Cercel, Ştefan Radof, Valeria Seciu şi mulţi alţii.

A debutat ca actor la Teatrul Național din Iași, unde a activat în perioada 1965-1969, iar din 1969 a devenit actor al Teatrului Național din București, unde a apărut în numeroase roluri principale din piese de Shakespeare, Gogol, Molière sau Caragiale. Face parte din galeria actorilor de mare valoare ai scenei româneşti care au interpretat memorabil rolul lui Ştefan cel Mare (din „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea), alături de Constantin Nottara, George Calboreanu şi George Vraca.

Pe marile ecrane a debutat în pelicula „Porțile albastre ale orașului” (1973, regia Mircea Mureșan), iar de atunci au urmat numeroase lungmetraje, printre care „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii” (regia Mircea Mureșan), „Ediție specială” (regia Mircea Danieliuc), „De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie), „Buletin de București” (regia Virgil Calotescu), „Căsătorie cu repetiție” (regia Virgil Calotescu), „Misterele Bucureștilor” (regia Doru Năstase), „Balanța” (regia Lucian Pintilie), „Pepe & Fifi” (regia Dan Pița), „Dulcea saună a morții” (regia Andrei Blaier).

Premiile Gopo sunt premii cinematografice românești oferite de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc. Anual, sunt recompensate cele mai importante realizări cinematografice naționale din cursul anului precedent. Numele festivalului este un omagiu la aniversarea celor 50 ani de la câștigarea premiului Palme d’Or pentru „Cel mai bun scurt metraj de animație” de către cineastul român Ion Popescu-Gopo.





Adauga un comentariu