News Flash:

Cota unica de impozitare a produs un deficit de 1,6 miliarde lei bugetelor locale

15 Aprilie 2005
982 Vizualizari | 0 Comentarii
•Veniturile bugetare ale Consiliului Judetean au fost saracite cu mai mult de 600 milioane lei in primele trei luni ale anului •Deficitul de incasari a facut ca sumele de bani alocate bugetelor locale sa fie reduse semnificativ

La numai trei luni de la introducerea cotei unice de impozitare, bugetele locale au pierdut o suma de aproximativ 1,6 miliarde lei, fata de veniturile programate pentru aceasta perioada a anului. Astfel, Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Iasi a inregistrat un deficit procentual de 1,51 la suta al incasarilor. Mai precis, din cele 180 miliarde lei programate a fi incasate pana la data de 31 martie, din taxele si impozitele locale, la bugetul de stat au intrat doar 169 miliarde lei, fiind inregistrat un deficit de aproximativ 1,6 miliarde lei. In acelasi timp, veniturile bugetare ale Consiliului Judetean au fost saracite cu mai mult de 600 milioane lei, fiind incasate doar 388 milioane lei dintr-un total de circa 1 miliard lei, planificat pentru primele trei luni ale anului. Incasarile reduse ale Consiliului Judetean au fost datorate si faptului ca din veniturile realizate la sfarsitul primului trimestru a fost scazut impozitul pe profit virat de Regia Autonoma Judeteana Apa Canal conform acordului de imprumut incheiat cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, aceasta suma nefiind considerata venit propriu al administratiei judetene. Cota unica de impozitare de 16 la suta a dat peste cap si programarile bugetelor comunale. Astfel, deficitul incasarilor la comune a fost de doar 27 miliarde lei, fata de 29 miliarde lei, programate initial. Totusi, exista si comune care au depasit planul de incasari estimat la sfarsitul anului precedent. Este vorba de comunele Gorban, care a depasit nivelul de incasari cu 31 de procente, si Mogosesti Siret, care a depsit plafonul cu 22 procente. In ceea ce priveste municipiul Iasi, veniturile bugetare din taxe si impozite au fost cu 12 miliarde lei fata mai mici decat suma programata de 137 miliarde lei. Totusi, muncipiul Pascani a colectat o suma de bani mai mare cu 17 procente, comparativ cu programarea. De asemenea, desi procentual sumele de bani care ar fi trebuit sa intre la bugetele locale sunt mai mari, fizic acestea au scazut odata cu deficitul de incasari. Un exemplu in acest sens este oferit de Consiliul Judetean Iasi care a primit in luna februarie 16 miliarde lei, in timp ce, in aceeasi luna a anului trecut, sumele de bani primite de CJ Iasi au fost de 19 miliarde lei, ceea ce inseamna ca in acest an sumele primite au fost cu 3 miliarde mai mici decat in 2004. Aceasta masura a putut fi simtita inca din prima luna a anului 2005, care a adus incasari la bugetul consolidat la statului de 1.046 miliarde lei, ceea ce reprezinta o scadere a incasarilor, cu cateva miliarde bune. Astfel, daca sumele de bani intrate pe intreg anul 2004 la bugetul de stat sunt cu putin peste 16 mii miliarde lei, suma lunara incasata este situata in jurul valorii de 1.350 miliarde lei, cu peste 300 miliarde lei mai mult decat in prima luna a anului 2005.
(T.L., G.J.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1592 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018220 (s)

loading...