News Flash:

Cotan se lasa de fotbal

1 August 2000
886 Vizualizari | 0 Comentarii
•Fugarit de Poli si nedorit de divizionarele C, Adi Cotan se retrage •Nici macar Pancu nu i-a gasit o echipa

Vremurile cand driblingurile si incursiunile lui Adi Cotan starneau entuziasmul spectatorului din dealul Copoului au apus pentru, de acum, fostul mijlocas iesean. Dezamagit de faptul ca FCM Poli nu l-a inclus in lotul pentru cantonamentul de vara, dar si ca nu a reusit sa-si gaseasca o echipa care sa fie interesata de serviciile sale, Cotan a decis sa-si puna ghetele in cui, dupa cum i s-a confesat prietenului sau cel mai bun, Daniel Pancu. Totul i-a mers prost lui Cotan, inca de la inceputul de campionat de anul trecut, cand a fost acuzat de conducerea clubului Politehnica de instigarea la greva a colegilor sai in mai multe randuri, culminand cu acuzatia de "blat" in partida cu Midia Navodari de pe teren propriu, scor 0-2. Pus pe lista de transferari la sfarsitul turului, Cotan s-a exilat in Divizia C, jucand returul pentru Fortus Iasi, pe atunci antrenata de Corneliu Costachescu. Deloc multumit de situatia sa, jucatorul s-a prezentat la reunirea lui FCM Poli, antrenor fiind in momentul respectiv Emil Lupulescu. Totul decurgea normal pentru Cotan, care "punea osul" la antrenamente si scazuse si in greutate. Lovitura de gratie i-a fost administrata lui "Adita" in momentul anuntarii lotului pentru cantonamentul de la Vatra Dornei, care nu-l includea. Orice speranta a murit pentru el la vestea revenirii lui Leonida Nedelcu in functia de antrenor principal, Lupulescu fiind "uns" presedinte. Simtindu-se tradat, jucatorul a declarat atunci: "Nu meritam sa fiu aruncat ca o masea stricata. Ar fi trebuit sa ma anunte de la inceput ca nu este nevoie de mine sau macar sa ma ia si pe mine in cantonament pe banii mei, cum a fost cazul lui Cip Paraschiv sau Danut Munteanu. Macar atat pentru cat am facut eu la Poli". Parasit si cu orgoliul ranit, Adi Cotan a apelat din nou la Costachescu, cel care il primise la Fortus, tehnicianul aflandu-se pe banca altei divizionare C, CFR Pascani. Insa, de asta data, usa i-a fost inchisa in nas de catre conducatorii pascaneni, care nu l-au dorit pe mijlocasul iesean. De altfel, surse din cadrul clubului de pe Siret ne-au informat ca acesta ceruse si o suma exorbitanta pentru o divizionara C, in jur de 40 de milioane de lei. In disperare de cauza, Cotan i-a cerut sprijinul lui Pancu, proaspat reintors in campionatul romanesc, insa nici macar interventia jucatorului Rapidului pe langa Nelutu Sabau, de a-l coopta pe Cotan in lotul divizionarei C "U" Cluj, nu l-a ajutat pe jucatorul iesean. In conditiile in care pana la startul sezonului au ramas mai putin de doua saptamani, talentatul mijlocas iesean a luat hotararea de a spune "adio" fotbalului, cu atat mai mult cu cat el a ratat si stagiul unei pregatiri centralizate. Despre Adi Cotan, microbistul iesean mai poate spune doar ca s-a nascut talent si a murit speranta.
Vlad ROSCA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1266 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020105 (s)

loading...