News Flash:

Cozi kilometrice la tonetele RATP

16 Septembrie 2008
1042 Vizualizari | 2 Comentarii
Prima zi de scoala a dat batai de cap iesenilor care au folosit ieri mijloacele de transport in comun. Astfel, pe langa aglomeratia din tramvaie si autobuze, calatorii care nu si-au procurat din timp bilete au avut de asteptat in cursul diminetii de ieri minute in sir in fata tonetelor Regiei Autonome de Transport Public (RATP). Chiar daca reprezentantii Regiei de transport iesene au marit numarul tramvaielor si al autobuzelor de pe trasee, acestia nu au luat in calcul problema biletelor de calatorie, care nu mai pot fi achizitionate din mijloacele de transport. "Cred ca cei de la RATP ar fi trebuit sa se gandesca la problema formarii de cozi la tonete inca de cand au stopat vanzarea biletelor in tramvaie si autobuze. Sper ca situatia de azi (ieri-n.r.) dimineata sa nu se repete in fiecare zi, cand elevii pleaca spre scoala. Cred ca este doar o problema trecatoare, pentru ca in prima zi de scoala elevii merg insotiti de parinti la deschiderea anului scolar", a declarat unul dintre calatorii care isi astepta ieri dimineata randul la toneta RATP din Targu Cucu.

De mentionat ca tot de ieri, RATP a trecut la programul de transport de toamna, circulatia tramvaielor si autobuzelor Regiei iesene de transport public fiind reluata la capacitate normala. "Ca in fiecare an, la data de 16 iunie, odata cu intrarea in vacanta a elevilor si studentilor, am redus numarul tramvaielor si autobuzelor de pe trasee cu 20 la suta. De la 15 septembrie, odata cu intoarcerea in oras a elevilor si studentilor si inceperea anului scolar, am introdus restul mijloacelor de transport pe trasee", a explicat Adrian Mihai, purtatorul de cuvant al RATP Iasi.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Alex  | #42837
Nu numai cozile au fost problema. Ci si stocul mic de bilete alocat, care s-a epuizat f repede. De exemplu, ieri in zona Pacurari, la ora 4 deja nu mai erau bilete la tonete. N-ai cu cine ...
IrinaB  | #42838
Exagerati,nu este adevarat,am mers in Copou,Piata Unirii,Alexandru si am luat bilete,deci nu erau asa cozi chilometrice,se abereaza mult
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2787 (s) | 24 queries | Mysql time :0.162927 (s)