News Flash:

Craca de sub picioarele lui Hudisteanu a fost taiata

10 Februarie 2005
1419 Vizualizari | 0 Comentarii
•Fostul sef al Serviciului de Pasapoarte i-a spus subprefectului ca va incerca sa-si recastige pozitia pierduta Directia Generala a Pasapoartelor a comunicat ieri conducerii prefecturii iesene faptul ca Mihai Hudisteanu a fost retrogradat din functia de sef al Serviciului Pasapoarte. Locul acestuia va fi ocupat, cel putin pentru o vreme, de catre fostul adjunct, comisarul sef Ion Simionescu. In urma cu trei saptamani, subprefectul de Iasi, Florin Ungureanu, a solicitat Directiei Generale a Pasapoartelor demararea unei anchete, deoarece, in urma unui test efectuat cu alcoolmetrul, s-a aratat ca Mihai Hudisteanu consumase bauturi alcoolice. Astfel, in urma unui referat semnat de prefectul Radu Prisacaru, la nivelul Directiei Generale a Pasapoartelor a fost alcatuita o comisie de disciplina, care a trebuit sa comunice masurile luate in cazul comisarului sef Hudisteanu. Subprefectul Ungureanu a explicat ca raspunsul superiorilor din Capitala a intarziat destul de mult din cauza unor proceduri birocratice. "Hudisteanu a fost sanctionat, iar postul sau va fi luat in primire de catre fostul adjunct, Simionescu. In urmatoarea perioada va fi analizata si situatia acestuia", a declarat ieri Florin Ungureanu. Astfel, exista sanse ca noua conducere a prefecturii iesene sa aiba pregatita o alta persoana pentru functia de la varful Serviciului de Pasapoarte. Desi a refuzat sa faca declaratii vizavi de schimbarea din functie, Hudisteanu ar fi dat de inteles subprefectului ca mai are de jucat o carte. "Refuz sa fac orice fel de declaratie", s-a rezumat la a comenta Hudisteanu, sosit ieri la prefectura pentru a-si primi demiterea. Totusi, cateva momente mai tarziu, in urma discutiilor pe care le-a purtat cu fostul sef de la Pasapoarte, Ungureanu a dezvaluit ca Hudisteanu nu este dispus sa renunte definitiv la functie. "I-am comunicat decizia si l-am intrebat daca este dispus sa ne acorde in continuare sprijinul la Serviciul de Pasapoarte. Mihai Hudisteanu a spus ca este de acord, dar ca va face eforturi pentru a-si recastiga pozitia", a mai spus subprefectul Ungureanu. (T.L.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1406 (s) | 21 queries | Mysql time :0.013955 (s)