News Flash:

Credite doar pentru cei cu venituri mari

18 Februarie 2008
1170 Vizualizari | 0 Comentarii
• Bancile comerciale au inceput sa inaspreasca conditiile de acordare a imprumuturilor • Cei mai afectati sunt iesenii cu venituri medii si sub medie, care vor avea conditii mai aspre pentru creditare, iar imprumuturile vor fi tot mai mici • Masurile au fost decise dupa ce, anul trecut, iesenii s-au imprumutat excesiv in valuta, iar acum, din cauza deprecierii puternice a leului, risca sa nu-si mai poata plati ratele

Creditele in valuta vor putea fi accesibile doar iesenilor cu venituri de peste 500 Euro lunar. Bancile comerciale au inceput sa inaspreasca conditiile de acordare a imprumuturilor. Banca Romana de Dezvoltare (BRD - Groupe Société Générale) este prima banca comerciala care a decis sa nu mai acorde credite pentru locuinte celor care au venituri mai mici de 500 Euro pe luna. Mai mult, iesenii care castiga sub 1.500 Euro lunar vor putea contracta credite imobiliare in valuta cu un grad maxim de indatorare redus de la 70 la 60 la suta. Analistii economici si reprezentantii bancilor cred ca si alte institutii bancare vor lua decizii similare, cei mai afectati fiind iesenii cu venituri medii si sub medie, care vor avea conditii mai aspre pentru creditare, iar imprumuturile vor fi tot mai mici. "Urmare a deciziei Bancii Nationale Romane de majorare a dobanzii de referinta, bancile din tara vor modifica conditiile de creditare. Numarul restantierilor a crescut proportional cu numarul creditelor acordate. Din acest motiv, reprezentantii bancilor isi vor stabili o strategie proprie de asigurare impotriva celor care nu isi ramburseaza imprumuturile", a precizat Elena Mitus, consultant financiar. Masurile au fost decise dupa ce, anul trecut, iesenii s-au imprumutat excesiv in valuta, iar acum, din cauza deprecierii puternice a leului, risca sa nu-si mai poata plati ratele. Majoritatea bancilor comerciale vor lua mai multe masuri prin care spera ca rata de indatorare a populatiei se va micsora in perioada imediat urmatoare. Aceste masuri vor viza inasprirea conditiilor de creditare prin majorarea dobanzilor pentru toate tipurile de credite, atat cele in valuta, cat si in lei. De asemenea, specialistii din domeniul bancar sustin ca vor fi majorate si comisioanele sau taxele pentru toate tipurile de actiuni bancare. Daca nici aceste masuri nu vor avea efect iar populatia va continua sa se indatoreze la banci, Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, ameninta cu masuri extreme care vor viza in special creditele in valuta.

Au crescut creditele de consum


Decizia de inasprire a conditiilor de creditare vine ca urmare a numarului foarte mare de credite de consum contractate anul trecut. Iesenii sunt campioni la credite de consum, in timp ce numarul creditelor pentru investitii scade considerabil. Aproape 80 la suta din banii luati prin imprumuturi bancare sunt cheltuiti pentru achizitionarea de electrocasnice. Un procent de doar 20 la suta din credite sunt destinate locuintelor sau altor investitii majore. Bancile au speculat apetitul tot mai mare al populatiei de a-si imbunatati confortul in casa si au crescut numarul ofertelor la creditele de consum pe perioade tot mai mari. Atrasi de o rata lunara tot mai mica, iesenii s-au inghesuit sa-si cumpere tot mai multe produse de larg consum. Astfel, valoarea creditelor de consum a ajuns sa fie de patru ori mai mare decat cea a imprumuturilor pentru locuinte. "Trebuie restrictionate creditele de consum si mai bine promovate creditele pentru investitii, pentru productie. Bancile trebuie sa isi indrepte atentia spre corporate. Vom asista la o criza pe piata creditelor daca acestea nu vor fi acordate cu chibzuinta si daca bancile nu isi vor schimba politica de acordare a creditelor de consum", a afirmat Vasile Cocris, profesor in cadrul Facultatii de economie si administrarea afacerilor.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1966 (s) | 22 queries | Mysql time :0.073706 (s)