News Flash:

Credite pentru someri, fara clienti

24 Aprilie 2008
1105 Vizualizari | 1 Comentarii
Elena Toarba purtator de cuvant al AJOFM Iasi
• Cu toate ca statul ofera posibilitatea somerilor de a obtine credite bancare pentru infiintarea sau dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, acestia nu sunt interesati de aceasta oportunitate • Principalul avantaj de care ar putea profita cei inregistrati in baza de date a Agentiei pentru Ocuparea Fortei de Munca este dobanda foarte mica, respectiv de 25 la suta din dobanda de referinta a BNR

Cu toate ca statul ofera posibilitatea somerilor de a obtine credite bancare pentru infiintarea sau dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, acestia nu sunt interesati de aceasta oportunitate. Anul trecut, nici un somer nu a facut cerere pentru obtinerea unui credit acordat prin intermediul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Iasi. Principalul avantaj de care ar putea profita cei inregistrati in baza de date a Agentiei este dobanda foarte mica. Nivelul dobanzii curente aplicabila creditelor acordate este de 50 la suta din dobanda de referinta a BNR. Pentru ca in judetul Iasi rata medie a somajului in anul 2006 a fost peste rata medie anuala a somajului pe tara, creditele pentru ieseni se acorda cu o dobanda curenta de 25 la suta din dobanda de referinta a BNR. Cea mai importanta conditie pentru acordarea creditelor pentru someri este infiintarea unor noi locuri de munca.

Creditele din bugetul asigurarilor
pentru somaj se mai pot acorda pentru finantarea stocurilor de materii prime, finantarea cheltuielilor de capital, respectiv utilaje si echipamente, instalatii de lucru, constructii speciale, amenajari si dotari, potrivit prevederilor din studiul de fezabilitate al proiectului. Valoarea sumei alocate pentru fiecare loc de munca nou creat este de 20 mii lei, fara ca suma totala a creditului sa depaseasca 1,5 milioane lei pentru fiecare beneficiar de credit. Principalele dezavantaje ale unui astfel de credit sunt perioada scurta de rambursare, precum si obligativitatea de a mentine locurile de munca pe o anumita perioada de timp. "Beneficiarul de credite are obligatia de a mentine raporturile de munca ale persoanelor incadrate pe locurile de munca nou create o perioada de cel putin trei ani de la data incadrarii. Daca raporturile de munca ale unei persoane incadrate pe locurile de munca nou create inceteaza inainte de implinirea termenului de 3 ani, angajatorul are obligatia de a incadra in termen de 30 zile, pe locul de munca respectiv, o alta persoana. Nerespectarea acestor obligatii atrage aplicarea unei penalitati egale cu marimea creditului acordat pentru fiecare loc de munca creat si neocupat", a afirmat Elena Toarba, purtator de cuvant al AJOFM Iasi. Perioada maxima in care creditul acordat trebuie sa fie rambursat este de trei ani in cazul creditelor pentru finantarea cheltuielilor de capital, si de un an in cazul creditelor pentru finantarea stocurilor de materii prime, materiale si obiecte de inventar. In cadrul termenului de rambursare, se poate include, la cererea solicitantului de credit, si o perioada de gratie de pana la sase luni.

credite bancare somaj creditul
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Real eco.  | #34224
De obicei aceste credite sunt finantate de o banca- in majoritatea timpului de catre BCR- ori asta a insemnat sa complici foarte tare toata povestea si imposibil de acceptat multe conditii. "Aceste credite" sunt facute special asa doar ca sa fie bifate ca niste facilitati, apoi sa se spuna ca nu exista interes....bla.bla...dar concret , o birocratie si supunere la alte perversiuni finantiste specifice acestei societati pestrite.....Cand 1+1vor face doar 2, in economia de piata romaneasca, oamenii vor sti ce au de facut. Deocamdata se practica altecele....
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3702 (s) | 23 queries | Mysql time :0.244310 (s)