Culinar

Cremă de vanilie pentru prăjituri cu gust foarte bun

Publicat: 16 dec. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cremă de vanilie pentru prăjituri cu gust foarte bun

Un desert delicios, pe care îl poate încerca oricine, este crema de vanilie, ce se prepară uşor şi cu doar câteva ingrediente.

Ingrediente:

  • 500 ml lapte
    3 gălbenuşuri
    1-2 linguri îndulcitor sau după gust
    1 lingură amidon de porumb
    1 baton vanilie
    ½ linguriţă scorţişoară
    coaja de la 1 lămâie bio

Mod de preparare:

Aşezi laptele pe foc, adaugi seminţele de la batonul de vanilie, coaja de lămâie şi scorţişoara. Ţii pe foc doar până când dă primele semne că începe să fiarbă, apoi dai vasul deoparte, îl acoperi şi îl laşi la infuzat 30 de minute.

Separat, într-un bol, combini gălbenuşurile cu îndulcitorul şi le freci până când se topeşte, apoi încorporezi amidonul şi amesteci până devin cremoase. Aşezi deasupra bolului o strecurătoare şi torni laptele, în fir subţire, amestecând continuu până se omogenizează compoziţia. O răstorni într-o crăticioară şi o aşezi pe focul mic, amesteci tot timpul cu telul până devine vâscoasă. Dai vasul deoparte şi mai amesteci încă 1 minut. O răstorni în 4 forme, o laşi la răcit, apoi o dai la frigider până în momentul servirii.

Adauga un comentariu