News Flash:

Cresc dobanzile la credite

26 Martie 2008
1465 Vizualizari | 0 Comentarii
• Desi Banca Nationala a Romaniei (BNR) anunta o posibila majorare la dobanda de referinta cu scopul de a mentine redus numarul creditelor solicitate de consumatori, rezultatul final va fi cu totul altul • Cresterea dobanzilor aduce bani mai putini in buzunarele consumatorilor, rate mai mari cumulate in datorii si, implicit, noi credite pentru acoperirea acestora • "Toate majorarile de pana acum nu au avut nici un efect asupra creditelor. Consumatorii vor suporta pentru ca nu au de ales. Lumea are nevoie de bani si va plati mai mult pentru acelasi credit", a precizat Iulia Cindea, consultant financiar

Iesenii nu mai pot suporta o noua majorare a dobanzilor la creditele bancare. Desi Banca Nationala a Romaniei (BNR) anunta o posibila majorare la dobanda de referinta cu scopul de a mentine redus numarul creditelor solicitate de consumatori, rezultatul final va fi cu totul altul. Iesenii, indiferent de venituri, vor avea nevoi permanente prin care sa-si justifice numeroasele cereri de creditare. Bancile comerciale ies cele mai castigate pentru ca vor avea acelasi numar de clienti, chiar mai mare daca se mentine trendul ascendent al solicitarilor de credite, dar si bani mai multi. Cresterea dobanzilor aduce bani mai putini in buzunarele consumatorilor, rate mai mari cumulate in datorii si, implicit, noi credite pentru acoperirea acestora. "Din punct de vedere al politicii monetare supravegheata de BNR, dobanda de referinta este un instrument de actiune de control. Exista prea multi bani in opozitie cu bunurile pe care le producem. Cu cat cererea populatiei este mai mare pentru credite, cu atat creste mai mult inflatia. Aceasta masura va inaspri regimul de creditare", a declarat economistul Dan Chirlesan. Analistii economici si reprezentantii sistemului bancar sustin insa ca masura majorarii dobanzii de referinta nu va restrange din apetitul consumatorilor pentru credite. Chiar daca bancile comerciale vor majora, la randul lor, dobanzile la creditele de consum, consultantii din domeniu nu se asteapta la o reducere a numarului de solicitari de imprumuturi. "Toate majorarile de pana acum nu au avut nici un efect asupra creditelor. Consumatorii vor suporta pentru ca nu au de ales. Lumea are nevoie de bani si va plati mai mult pentru acelasi credit. Toate bancile isi stabilesc dobanda in functie de cea stabilita de Banca Centrala. BNR doreste sa restrictioneze acordarea creditelor, lasa o portita bancilor sa isi atraga clientii", a precizat Iulia Cindea, consultant financiar.

Creste gradul de indatorare?

Analistii economici cred ca bancile comerciale vor gasi alte metode pentru a combate majorarea dobanzilor si pentru a atrage in continuare un numar cat mai mare de clienti. Specialistii din domeniu sustin ca una dintre metode ar fi cresterea gradului de indatorare. "Majorarea dobanzii va pune multe intrebari consumatorilor. Multi dintre ei nu vor mai avea puterea financiara de a acoperi toate costurile unui credit. Bancile comerciale vor gasi alte solutii prin care sa-si atraga clientii. De exemplu, bancile care au un grad de indatorare relativ scazut, de 40-50 la suta, il vor creste pana la 70 la suta", a afirmat Elena Mitus, consultant financiar. Reprezentantii din sistemul bancar sustin ca o noua majorare a dobanzii de referinta nu va avea efecte negative pe piata creditelor, in special pe termen mediu sau lung. "In primele zile se va simti o usoara scadere a solicitarilor de credite. Pe termen mediu si lung insa, aceasta decizie de majorare a dobanzii nu va avea efecte negative. Iesenii vor contracta credite in continuare pentru ca au nevoie de bani. Chiar daca vor avea rate mai mari de platit, tot vor apela la credite pentru ca este singura posibilitate de a face achizitii mai mari", a declarat Iulia Cindea.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1350 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017642 (s)