News Flash:

Cresc taxele de studiu la universitati

5 Iulie 2010
1934 Vizualizari | 1 Comentarii
In pofida situatiei economice dificile prin care trece Romania, incepand cu anul universitar 2010-2011, sumele pe care va fi nevoit un student sa le achite, daca este admis cu taxa la o universitate de stat ieseana, vor creste, in medie, cu 10 sau chiar 40 la suta in unele cazuri. O alta cauza pentru aceasta situatie, la cea mai mare universitate din zona Moldovei, respectiv Alexandru Ioan Cuza, va fi adoptata daca actualul proiect al noii legi a educatiei va intra in vigoare. Conducerea institutiei sustine ca printre numeroasele modificari propuse pentru reforma din invatamant elaborata de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS), este stipulata si majorarea taxelor de studiu. Vasile Isan, rectorul UAIC, a afirmat ca, din momentul in care legea va intra in vigoare, automat si la universitatea pe care o conduce va aplica acest lucru. "Daca actualul proiect al noii legi a educatiei va fi aprobat, atunci si noi vom aplica majorarea taxelor de studiu. Nu este normal sa asteptam finantare doar de la bugetul de stat si este necesar sa ne si auto-finantam. Orice lucru foarte bun si de calitate are si costuri foarte mari", a declarat rectorul Isan. Anul trecut, la Cuza taxele de studiu erau urmatoarele: pentru studii de licenta si master, la zi, taxele anuale variaza, in functe de facultate, intre 1.400 lei si pot ajunge si la peste 2.400 lei anual. Pentru admitere 2010, Universitatea Cuza scoate la concurs un numar de 5.743 de locuri la buget, dintre care 3.325 pentru studii de licenta, 2.100 pentru studii de master si 268 pentru studii de doctorat. Admiterea se va desfasura în perioada 12-17 iulie 2010, selectia candidatilor realizandu-se, în mare parte, pe baza dosarelor de concurs. Absolventii de liceu vor putea opta pentru 77 de programe de studii de licenta în stiinte umaniste, exacte si stiinte ale naturii, sociale si politice, respectiv economice. Studentii licentiati deja se pot înscrie la unul dintre cele 136 de programe de master ale universitatii în aceeasi perioada, respectiv 12-17 iulie. Locurilor de la buget li se vor adauga cele peste zece mii de locuri disponibile pentru studii cu taxa, atat pentru ciclul de licenta, cat si de masterat.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

un pusti de la C7  | #113625
"Orice lucru foarte bun si de calitate are si costuri foarte mari", a declarat rectorul Isan... asta poate trece fara probleme drept gluma anului 2010. Poate doar glumele sotiei, in materie de redactare a buletinelor de analiza de la DSV, in cazul Onyx, Metro Pizza si altele, o pot intrece:)Care lucru foarte bun si de calitate, Coane Vasile, ca universitatea pe care o conduci este varza ? Nu te-ai gandit macar o clipa ca daca nu-ti poti conduce nabadaioasa sotie (si colegii de la DSV stiu foarte bine la ce ma refer), s-ar putea ca in cazul universitatii sa fie si mai dihai ?!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1294 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022678 (s)