News Flash:

Creste cererea de fonduri europene

6 Iunie 2008
680 Vizualizari | 0 Comentarii
Numarul intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) care au depus cereri pentru fondurile nerambursabile acordate pentru finantarea investitiilor proprii este in continua crestere. Daca la inceputul saptamanii trecute, numarul IMM care depusesera documentantiile necesare accesarii fondurilor nu trecea de 25, in prezent la Ministerul IMM, Comertului, Turismului si Profesiilor Liberale sunt depuse peste 35 de dosare. Cei mai multi s-au inscris pentru consultanta, unde din 74 la nivel national, 16 sunt din Iasi.

Intreprinzatorii ieseni nu s-au apropiat prea mult de fondurile pentru investitiile de anvergura, de unde pot primi fonduri ce ajung la 5.560.000 lei. Astfel, numai sase afaceristi ieseni au depus dosare pentru acest program. Astfel, dintr-un total de aproape 600 dosare depuse la nivel national, cele care parvin judetului Iasi sunt in numar de 35, cele mai multe fiind depuse pentru consultata, de unde IMM-urile pot primi cate 10 mii Euro pentru finalizarea proiectelor. In cursul anului trecut, numai cinci IMM au reusit sa primeasca fonduri pentru investitii, dintr-un total de 2.200 de dosare depuse. Pentru acest an, micii intreprinzatori vor avea la dispozitie peste 800 milioane Euro ce vor fi disponibile prin programul dedicat cresterii competitivitatii economice, cea mai mare parte din acesti bani reprezentand fonduri nerambursabile.

imm fondurile nerambursabile
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3419 (s) | 22 queries | Mysql time :0.211161 (s)

loading...