News Flash:

Creste ingrijorator numarul tentativelor de sinucidere

17 Martie 2007
901 Vizualizari | 0 Comentarii
Dr Tudor Ciuhodaru
• De la inceputul anului, 80 de ieseni au incercat sa-si puna capat zilelor, motivele fiind conflictele familiale, violenta familiala sau plecarea la munca in strainatate a unui membru din familie
Conform unei statistici intocmite de medicii de la Spitalul iesean de Urgente, de la inceputul anului si pana in prezent, 80 de ieseni, femei si barbati, au incercat sa-si puna capat zilelor, unii fiind chiar la a doua tentativa de suicid. Cei mai multi au fost diagnosticati cu intoxicatie medicamentoasa voluntara, iar motivele pentru care au recurs la acest gest au fost conflictele familiale, violenta familiala si plecarea la munca in strainatate a sotului sau sotiei. Medicii au declarat ca, fata de aceeasi perioada a anului trecut, numarul iesenilor care recurg la tentative autolitice este in crestere. Ieri, alte trei persoane, doua femei si un barbat, au fost transportate la Spitalul de Urgente, dupa ce au incercat sa se sinucida. Toti trei au inghitit zeci de pastile si doar unul a necesitat internare in Sectia de Anestezie si Terapie Intensiva. O singura pacienta a incercat sa se sinucida pe fondul consumului de alcool. Virginia Malacu, in varsta de 42 de ani, din Iasi, a consumat bauturi alcoolice in exces si apoi s-a certat cu sotul. Fiind in stare de ebrietate, femeia a inghitit 15 pastile de Distonocalm. "Cei trei pacienti au fost diagnosticati cu intoxicatie medicamentoasa voluntara. Doar una dintre paciente a necesitat internare la Terapie Intensiva, pentru ca a ingerat 30 de pastile din mai multe medicamente pentru cardiaci. Starea de sanatate a celorlalti doi bolnavi s-a stabilizat dupa efectuarea spalaturilor gastrice si administrarea tratamentului perfuzabil", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, seful Unitatii de Primire Urgente de la spitalul amintit. Ieri, medicii de la Spitalul de Urgente au reusit sa salveze viata unui barbat in varsta de 92 de ani care a cazut pe strada. In timp ce se deplasa de la alimentara spre domiciliu, Constantin Luca, din Iasi, a facut infarct miocardic si dupa ce a cazut in strada a suferit si o fractura la umarul drept. "Date fiind varsta inaintata a bolnavului, infarctul miocardic si alte afectiuni dobandite de-a lungul timpului, acesta a avut zile. Am reusit sa stabilizam starea de sanatate a bolnavului si acesta va fi supus unei interventii chirurgicale, fiind acum in afara oricarui pericol", a declarat dr. Ciuhodaru.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1418 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020915 (s)