News Flash:

Crestere record la Bursa de Valori Bucuresti

4 August 2009
639 Vizualizari | 0 Comentarii
Crestere record la Bursa de Valori Bucuresti
Bursa a crescut luni cu 2,87 la suta si indicele general BET-C a urcat la un nivel care nu a mai fost atins din 11 noiembrie 2008, intr-o piata in care actiunile SIF-urilor si titlurile BRD (BRD) au fost in atentia investitorilor, dupa ce rezultatele financiare anuntate de banca au depasit estimarile. Capitalizarea Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a crescut astfel cu trei miliarde de lei (715,7 milioane Euro), de la 66,15 miliarde lei (15,7 miliarde Euro) la 69,15 miliarde lei (16,41 miliarde Euro). Piata a urmat inca de la deschidere tendinta ascendenta a marilor burse europene, care la finalul sedintei de la Bucuresti erau in crestere cu 1,3 la suta - 1,56 la suta. Traiectoria acestor piete a fost urmata si de bursele din Europa Centrala si de Est, care avansau cu 0,37 la suta - 5,19 la suta. Ultimele tranzactii cu titlurile BRD - Groupe Societe Generale au fost efectuate la 10,5 lei, pret cu 3,96 la suta mai mare fata de cotatia de la finalul sesiunii de vineri. Operatiunile cu actiunile BRD-Groupe Societe Generale au cumulat 2,7 milioane lei, respectiv al treilea rulaj din piata. Profitul net al bancii a scazut cu 17,4 la suta in primul semestru, la 425 milioane lei (101 milioane Euro), de la 515 milioane lei in intervalul similar din 2008. Mai multi analisti estimau ca profitul se va reduce in perioada analizata cu 24 la suta, la 390 milioane lei. Activele au stagnat comparativ cu sfarsitul anului trecut, la peste 49 miliarde lei. Actiunile bancii au influentat vizibil indicele BET, al celor mai lichide zece titluri, care a incheiat ziua cu 3 la suta peste nivelul de vineri. Titlurile BRD au o pondere de 21,08 la suta in calculul indicelui BET. Rezultatele financiare anuntate de BRD-Groupe Societe Generale au determinat investitorii sa tranzactioneze titlurile celor cinci societati de investitii financiare la preturi din ce in ce mai mari, astfel ca indicele BET-FI a avansat cu 4,77 la suta. Interesul pentru aceste actiuni a fost determinat de faptul ca fiecare SIF are in portofoliu aproape 5 la suta din titlurile bancii. Indicele BET-FI a incheiat astfel ziua la cel mai ridicat nivel din 7 octombrie 2008. Linia ascendenta a pietei a fost urmata si de titlurile companiilor din sectorul energetic, care au dus indicele BET-NG cu 2,58 la suta peste nivelul de la finalul sesiunii de vineri.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4441 (s) | 22 queries | Mysql time :0.319671 (s)

loading...