News Flash:

Cresterea in greutate, benefica diabeticilor de tipul I

20 Septembrie 2010
1712 Vizualizari | 0 Comentarii
diabetici de tipul I
Creşterea în greutate ar putea fi bună pentru suferinzii de diabet de tipul I, cea mai rară formă a acestei boli, potrivit unui studiu realizat în SUA. Se pare că pacienţii care s-au îngrăşat de-a lungul timpului (chiar şi obezii) au prezentat mai puţine probabilităţi de a deceda faţă de ceilalţi. In concluzie, persoanele bolnave de diabet de tipul I cele mai expuse riscului de a muri au fost cei cu greutatea sub limita normală.

Afecteaza mai ales tinerii

Se ştie că bolnavii cu diabet de tipul I au adesea o greutate sub limita normală, iar cei care au reuşit să caştige în greutate au prezentat mai multe probabilităţi de a controla mai bine boala, a indicat profesorul Trevor Orchard, unul dintre autorii lucrării ştiinţifice. La studiu au participat 655 de pacienţi care au fost monitorizaţi timp de 20 de ani. Diabetul, caracterizat printr-un nivel ridicat al glucozei în sange, are două forme. In cazul tipului II, favorizat de obezitate şi de silul de viaţă sedentar, pacienţilor li se spune să încerce să-şi aducă greutatea la limite normale. In schimb, diabetul de tipul I, ce afectează mai ales tinerii, este o boală autoimună ce distruge celulele pancreasului. Pancreasul este cel care fabrică insulina şi care are ca rol transformarea zahărului (glucozei) în energie. In ambele tipuri de diabet, excesul de zahăr din sange afectează multe organe din corp, precum ochii, rinichii şi inima.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1404 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023110 (s)