News Flash:

Crima din cauza unei gaini porumbace

26 Septembrie 2001
983 Vizualizari | 0 Comentarii
Un tanar este judecat pentru ca si-a ucis vecinul cu o singura lovitura de pumn •Victima a decedat imediat datorita unei rupturi de splina, urmate de soc hemoragic masiv

Liliian Plugaru (33 de ani), din satul Vilcele, comuna Vladeni, a fost trimis ieri in judecata de procurorii ieseni, dupa finalizarea rechizitoriului, pentru infractiunea de lovituri cauzatoare de moarte. Din cauza disparitiei din cotetul sau a unei gaini porumbace, Liliian si-a lovit mortal vecinul in regiunea toracica. Potrivit acuzarii, pe data de 17 mai 2001, Plugaru i-a reprosat vecinului sau, Marcel Constantin Vizdoaga, ca in ziua anterioara i-a furat gaina preferata din poiata. Deoarece vecinul a negat ca ar fi autorul furtului, cel in cauza s-a enervat ingrozitor si a ripostat cu doua palme peste fata si un pumn in abdomen, in apropierea zonei toracice. In urma agresiunii, victima s-a prabusit pe pardoseala din bucataria casei sale, fiind abandonata in stare de agonie. Chiar in aceeasi zi, mama celui batut, Ana Maria Vizdoaga, l-a gasit pe Marcel cazut la podea, dar nu l-a ridicat pe pat deoarece a crezut ca este beat. Victima a fost descoperita intr-o stare foarte grava de fratele sau Dumitru (8 ani), care si-a alertat imediat parintii si a povestit apoi cele petrecute. Moartea lui Marcel Constantin Vizdoaga a fost extrem de violenta, aceasta datorandu-se unei rupturi de splina, urmata de un soc hemoragic masiv. Controversele insa in acest caz nu au contenit sa apara. Institutul de Medicina Legala Iasi a precizat ca decesul lui Marcel ar fi putut surveni in cazul in care ar fi existat la nivelul splinei un hematom mai vechi de o luna, lovitura receptionata de victima ducand la producerea unui traumatism abdominal.
Nicu SAMSON
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1470 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018483 (s)

loading...