News Flash:

Crima monstruoasa de la Hotelul Grig

22 Februarie 2005
1769 Vizualizari | 0 Comentarii
O crima oribila, desprinsa parca dintr-un film de groaza s-a petrecut in urma cu doua zile intr-o camera sordida din Hotelul Grig, un loc macabru din apropierea Garii Nicolina, frecventat mai mult de pesti si prostituate care inchiriaza camera cu ora. Un elev de doar 17 ani a fost gasit de politisti intr-o balta de sange. Pieptul victimei era brazdat de trei rani adanci de cutit, iar pe fata victimei a ramas intiparita groaza din ultimele clipe de viata. Totul parea o executie in stil mafiot din America inceputului de secol trecut. Care sa fie motivul pentru care viata unui elev de clasa a X-a, aparent preocupat de calculatoare, s-a sfarsit atat de tragic? Deocamdata exista trei posibile explicatii: alcoolul, sexul si drogurile. Motive suficiente sa intregeasca atmosfera tenebroasa din jurul acestei crime monstruoase.

Doua destine la inceput de drum spulberate. Primul, victima, Lucian Anicai, de 17 ani, elev in clasa a X-a la Grupul Scolar Dumitru Mangeron, care va putrezi in pamant inainte de a-si serba majoratul impreuna cu prietenii. Al doilea, criminalul, Aurel Tudorache, de 18 ani, care va vedea lumina soarelui doar de dupa gratiile inchisorii timp de multi ani de aici incolo. Totul s-a intamplat in urma cu doua zile, in jurul orei 17.00, cand un tanar, cuprins de spaima dupa ce si-a hacuit victima, s-a prezentat la Politia municipiului, declarand ca si-a omorat prietenul. Aurel Tudorache a declarat ca a mers impreuna cu Lucian Anicai la hotelul Grig, din zona Nicolina, unde, in urma unei certe, tanarul de 18 ani l-a omorat pe Anicai. Deplasandu-se la fata locului impreuna cu o echipa a Serviciului de Ambulanta, politistii criminalisti au gasit cadavrul unui tanar care prezenta in zona toracica trei plagi taiate, iar in zona sternului si in zona gambei cate o plaga injunghiata.

Sex cu sora criminalului

In urma cercetarilor efectuate s-a constatat faptul ca victima s-a intalnit cu agresorul la data de 20 februarie si au mers impreuna la hotelul Grig. In camera de hotel, cei doi tineri au consumat bauturi alcoolice, iar pe fondul unor discutii contradictorii referitoare la sora autorului, acesta din urma l-a injunghiat mortal pe Lucian Anicai, in varsta de 17 ani. Tudorache a declarat la Politie ca l-a omorat pe Anicai deoarece acesta ar fi recunoscut ca a incercat sa o violeze pe sora sa, vara trecuta, la Ciric. Ulterior, autorul a fost condus la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, unde a fost emisa o ordonanta de retinere pe o perioada de 24 de ore pe numele sau, fiind introdus in arestul Inspectoratului de Politie. Ieri, la ora 12.00, Aurel Tudorache a fost prezentat la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, unde i s-a emis si un mandat de arestare pe o perioada de 29 de zile pentru infractiunea de omor calificat.

Hotelul prostituatelor

Dupa ce oamenii legii au mers la Hotelul Grig, aflat in spatele Pietii Nicolina, conducerea hotelului a hotarat inchiderea pe o perioada nedeterminata a unitatii. Hotelul Grig administreaza numai sase camere la parterul unui camin aflat intr-o stare deplorabila. Ieri seara, la fata locului nu au fost de gasit nici patronul hotelului, nici receptionera care a repartizat camera celor doi tineri. Pretul de cazare pentru o zi la una din camerele hotelului este de 300 mii lei. Nu de putine ori la acest local vin prostituatele care inchiriaza sex cu ora clientilor doritori de aventuri erotice. Locatarii hotelului, putin surprinsi de cele intamplate, au inceput sa gaseasca o explicatie oribilei crime. Unul dintre locatarii, de la etajul I al imobilului, a declarat ca i se pare suspect faptul ca cei doi tineri s-au intalnit la hotel, mai ales ca locuiau in zona. Este imposibil ca doi tineri sa inchirieze o camera de hotel pentru a discuta, fiind mai plauzibil faptul ca Aurel Tudorache l-ar fi surprins pe Lucian Anicai intretinand raporturi sexuale cu sora sa, Alina Tudorache. Fiind orbit de furie, asasinul l-a omorat pe Anicai.

Afaceri cu droguri

Familia victimei are un alt scenariu al oribilei crime. Unchiul lui Lucian, care lucreaza la o firma de cablu TV, il cunoaste foarte bine pe Tudorache. "Il stiu foarte bine. Suntem vecini de cartier, dar stiu ca este o pramatie de copil care se tine de prostii, este ceva legat de droguri", a declarat unchiul victimei. Astfel se naste un nou scenariu privind cauza crimei. Tanarul Lucian, desi era un copil foarte linistit, a fost prieten mult timp cu Tudorache, acesta din urma locuind o buna bucata de vreme la etajul trei din aceeasi scara de bloc. Dupa ce Tudorache ar fi intrat in afaceri cu droguri, Lucian Anicai a aflat de combinatiile fostului sau vecin. Asadar, din acest motiv, Lulu ar fi devenit un pericol pentru Tudorache si pentru gasca sa de traficanti. Pentru a-si acoperi afacerile ilegale, asasinul a pus la punct un plan aproape perfect. Mai mult de atat, Aurel Tudorache are la activ mai multe internari la Spitalul de Psihiatrie Socola, ceea ce ar constitui o posibila circumstanta atenuanta in fata instantei de judecata.

Familia a aflat de la TV

Familia victimei locuieste pe strada Primaverii la numarul 19. Intr-o casa de doua camere stateau ingramaditi sase oameni, respectiv Mihai Anicai, bunicul, Liviu Anicai, tatal, Ana Anicai, mama baiatului si inca doi frati ai victimei. Atat membrii familiei, cat si vecinii il cunosc pe Lucian Anicai, alintat Lulu, ca un copil foarte bun, carnetul de elev al acestuia indicand nota 10 la purtare. Lucian era elev in clasa a X-a la Liceul Mangeron, fiind unul dintre tinerii indragostiti de calculator. Pe 20 februarie, in ziua odioasei crime, tatal baiatului s-a intalnit cu acesta la orele diminetii. Lulu i-a cerut tatalui 20 mii lei pentru a merge la o sala de calculatoare din zona. A fost ultima oara cand tatal si-a vazut copilul in viata. Vecinii din blocul in care locuieste familia Anicai declara ca la orele diminetii au vazut cum la scara a parcat un taxi din care a coborat Aurel Tudorache, impreuna cu inca cativa tineri. Tudorache l-a urcat cu forta pe Lucian Anicai in masina, masina demarand apoi in tromba. Pana ieri la ora 20.00, familia victimei nu primise nici macar un telefon din partea Politiei, ei afland de faptul ca Liviu a fost omorat de la stirile difuzate la televizor. Familia victimei urma sa sune la numarul Politiei, 955, pentru a afla care a fost desfasurarea evenimentelor din ziua crimei.
(C.E.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1308 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023392 (s)

loading...