News Flash:

Crima pentru o vodca

2 Aprilie 2001
713 Vizualizari | 0 Comentarii
Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi au remis instantei de judecata dosarul privind inculpatul Vasile Chedica (43 de ani), din Hirlau, acuzat de comiterea infractiunii de omor. Pe 16 noiembrie 2000, Vasile Chedica s-a decis sa petreaca cu concubina sa, Maria Cojocaru, o seara mai speciala; pentru aceasta a facut si unele cumparaturi, care sa-i garanteze succesul: vodca, bere si lichior. Ajuns acasa, a desfacut sacosa si a invitat-o pe partenera sa de distractie sa deguste impreuna din sortimentele de bauturi pe care tocmai le cumparase. S-au asezat impreuna la masa si, conform perceptului ca "paharul trebuie discutat", au inceput sa stea de vorba despre cele de peste zi. Dupa ce au depasit binisor cateva pahare de fiecare, au aparut, firesc, si contradictiile. Nemaigasind argumente cu care sa continue polemica, Vasile i-a reprosat Mariei ca bea prea mult, avand in vedere ca banii pentru bautura fusesera luati din economiile lui. Vazand ca Maria continua sa nu-l asculte, ba mai mult, chiar ii bea in continuare din sticla, Vasile s-a enervat si, cu bruma de vigoare pe care i-o mai lasase alcoolul, a trantit-o pe concubina sa pe pat pentru a nu mai fi deranjat. Dupa ce si-a revenit cu greu din socul cazaturii, Maria s-a ridicat si s-a asezat din nou la masa, sperand intr-o impacare ca in alte dati. Spre ghinionul ei, de aceasta data, Vasile nu mai era dispus la concesii; cand a vazut ca are din nou un pretendent la pahar s-a infuriat si a hotarat sa o lecuiasca pe Maria de bautura: a luat-o la bataie cu pumnii si cu picioarele, rupandu-i splina si provocandu-i un hemiperitoneu intern, urmat de o hemoragie. Desi incasase niste lovituri care ar fi pus jos si un boxer, Maria Cojocaru a incercat sa se ridice din nou, numai ca rabdarea lui Vasile luase sfarsit: trantind-o de perete, Vasile Chedica s-a urcat cu genunchii pe pieptul concubinei sale si a strans-o de gat pana ce s-a convins ca-si poate savura in liniste sticla de vodca pe care tocmai o incepuse. Dupa ce a observat ca Maria nu mai are nici o reactie, Vasile s-a asezat din nou la baut; a fost insa intrerupt de politistii care venisera intre timp, alertati de vecini. Luat la spital impreuna cu cadavrul Mariei, lui Vasile Chedica i-au fost prelevate probe biologice care au relevat o alcoolemie de 2,3 grame la mie, semn ca, in momentul producerii faptei, Vasile putea foarte bine sa intre si el in coma alcoolica, ceea ce ar fi dus, inevitabil, la un deces. Intrebat in legatura cu ceea ce se intamplase in seara de 16 noiembrie, Vasile a recunoscut fapta comisa, procurorii dispunand emiterea unui mandat de arestare pe numele sau si trimiterea lui in judecata pentru savarsirea infractiunii de omor.
Mihai MITRICA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1325 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018970 (s)

loading...