Actualitate

Criminalul Gheorghe Moroșan va fi mutat în arest pentru că starea lui de sănătate s-a ameliorat. Iată prima poză de pe patul de spital – FOTO

Publicat: 22 mart. 2021
colaj cu Gheorghe Moroșan și intervenția ambulanței la crimele de la Onești
Gheorghe Moroșan ar fi premeditat crimele de la Onești, o spun procurorii care se ocupă de caz în prezentarea firului evenimentelor

Noi detalii despre criminalul de la Onești care a şocat întreaga țară. Dat fiindcă starea de sănătate i s-a ameliorat simţitor, Gheorghe Moroșan va fi mutat din spital în arest. Doctorii au semnat deja decizia de mutare a acestuia. De altfel, în spațiul public a apărut prima poză cu criminalul din Onești pe patul de spital. (VEZI GALERIE FOTO)

Criminalul din Onești are o stare de sănătate bună, mănâncă singur, nu mai acuză dureri dar şi cooperează. Acesta va sta lângă soţia lui, dar în altă celulă.

„Pacientul G. M, din Oneşti, va fi transferat în arestul Poliţiei. Din punct de vedere medical, pacientul este vindecat şi i se face externarea. El a fost transferat la unitatea noastră la începutul lunii martie şi a fost internat pe secţia chirurgie. Iniţial a stat câteva zile pe ATI după ce a suferit o intervenţie chirurgicală, iar după ce şi-a revenit a fost transferat pe secţie într o rezervă”, au transmis reprezentanţii Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

Gheorge Moroșan se simte bine şi poate fi transferat

Medicii şi-au dat acordul prin care Gheorghe Moroșan să poată fi transferat către o unitate de arest. Acest lucru se poate întâmpla după ce starea lui de sănătate este una bună, mâncând normal, nemaiavând dureri. Trasferul urmează să se realizeze în câteva zile iar acesta va sta lângă soţia să dar în altă celulă.

Gheorghe Dincă a devenit cunoscut în spaţiul public după ce a omorât, într-un apartament din Onești, două persoane. Acesta a fost împuşcat de oamenii legii şi a stat, iniţial, în stare gravă la spital. Totuşi, datorită medicilor, starea lui de sanatae s-a ameliorat. Gheorghe Moroșan este trimis în judecată pentru infracţiunea de omor calificat.

Ameninţări fără precedent la adresa unei asistente

Gheorghe Moroșan s-a mai făcut remarcat, în ultima perioadă, din cauza ameninţărilor pe care le-a făcut. Acesta a fost deranjat de faptul că o asistentă i-a adus o cană cu apă în pofida faptului că ceruse un pacar cu ceai. Acesta a ameninţat-o pe asistentă că, atunci când va ieşi din spital va lua un pistol şi o va omorî

„Când ies de aici, te omor. Îmi iau un pistol și te împușc în cap”, i-ar fi spus asistentei, cu fața înroșită de furie.

Înfricoșată, femeia le-a menționat anchetorilor incidentul îngrijorător, mai ales că, până acum, Moroșan a demonstrat prin fapte că trebuie luat în serios.

Gheorghe Moroșan nu regretă nimic

Un alt episod prin care, Gheorghe Moroșan s-a făcut remarcat este acela când le-a spus anchetatorilor că nu regretă faptele comise. Procurorii din Bacău ar fi trebuit să îl audieze pe criminalul de la Onești prin videoconferință, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, pentru că oamenii legii nu dispuneau de aparatura necesară.

Probatoriul acumulat în cadrul anchetei indică în mod clar premeditarea: în ziua evenimentului tragic, Gheorghe Moroșan s-a deplasat de la adresa în care locuia cu cel mai mare cuțit pe care îl avea în locuință.

Fiica lui Gheorghe Moroșan a încercat să intervină în luarea de ostatici

Fiica lui Gheorghe Moroșan le-a spus jurnaliştilor că, în momentul în care a aflat faptul că tatăl iei a luat ostatici mai mulţi oameni a sunat la numărul unic de urgentă şi s-a prezentat. Le-a spus poliţiştilor de la Bacău dar şi din București că îi poate ajuta în negocieri. Totuşi, poliţiştii de la București și de la Bacău i-au închis telefonul, nevrând să comunice cu aceasta.

Sursă foto: Antena 3. ro 





Comentarii
  • Ce glont in mecla ii bagam la handicapat-pshiopat!… Regret ca nu am fost la fata locului, mai ales daca detineam arma cu calibru de 37, ii zburam creierii pe pereti la un asemenea specimen si dupa sa vocifereze justitia!

Adauga un comentariu