National

Criminalul Valentinei Nică a fost condamnat. Câți ani va sta după gratii Cosmin Dan

Publicat: 23 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Criminalul Valentinei Nică a fost condamnat. Câți ani va sta după gratii Cosmin Dan
Cosmin Dan, criminalul Valentinei Nică, și-a aflat pedeapsa

Cosmin Dan, criminalul  Valentinei Nică, și-a aflat pedeapsa. La începutul anului 2020 s-a împlinit un an de la moartea Valentinei Nică, tânăra ucisă cu bestialitate de iubitul ei într-un apartament. Tânărul din Buzău a îngrozit o Românie întreagă cu gestul său.

După ce și-a lovit cu bestialitate iubita, acesta i-a dat foc în apartament. Cosmin Dan a avut alături doi complici care i-au adus benzină.

Criminalul Valentinei Nică a fost condamnat

Părinții Valentinei nu și-au putu găsi liniștea până nu și-au făcut dreptate. Ieri a fost pronunțată sentința finală în cazul lui Cosmin Dan. În urma faptelor sale, tânărul din Buzău a primit 24 de ani de închisoare cu executare. Adolescentul în vârstă de 15 ani a făcut mai multe declarații șocante în timpul desfășurării procesului. „Când a intrat pe ușă Radu Clonț a zis „ia benzină și dă-i foc”. Radu Clonț i-a dat lui Cosmin Dan și bricheta albă cu care a aprins focul”, a spus Antonio Măcelaru.

Cosmin Dan a primit 24 de ani de închisoare cu executare

Apelurile făcute de către Dan Cosmin Mihai și de Dodan Katia Milica, Nică Iulian Aurel împotriva sentinţei penale nr. 11 din data de 30.01.2020 sunt respinge, că fiind nefondate.

La un an de la moartea fiicei sale, Milica Dodan a mers la mormântul Valentinei Nică și s-a fotografiat, aceasta a făcut publică imaginea pe rețelele de socializare.

„De când ai plecat, nu-mi găsesc locul. Nu credeam vreodată că viața o să fie așa de crudă să ne despartă. Te iubesc, îngerul meu din cer, floarea mea din grădina Raiului. Aștept ziua să fim din nou împreună. Lumină veșnică, puiul meu scump și drag.”

Robert Berechet, bestia din Ploiești a fost și el condamnat la 13 ani de închisoare

Robert Berechet a primit o pedeapsă uriașă din partea magistraţilor.Decizia magistraţilor era una de aşteptat, mai ales în condiţiile în care presiunea publică asupra cazului a fost uriaşă. Concret, magistraţii i-au dat 13 ani de închisoare cu executare.

Acesta a fost găsit vinovat pentru lovire şi alte violențe, viol, lipsire de libertate dar şi violarea vieţii private. Iată deciziile luate de magistraţi:

12 ani, 9 luni şi 20 de zile este pedeapsa definitivă stabilită printr-o decizie dată luni, 19 octombrie, de judecătorii Curţii de Apel Ploieşti care au decis să majoreze pedeapsa dată de prima instanţă. Astfel, Robert Berechet a primit aproape patru ani în plus de închisoare. Iniţial, tânărul a fost condamnat de Judecătoria Ploieşti la 9 ani şi cinci luni de închisoare.

„condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL la pedeapsă închisorii de 5 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL, la pedeapsă închisorii de 8 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol.

condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL, la pedeapsă închisorii de 5 luni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare a vieţii private.

condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL, la pedeapsă închisorii de 1 an şi 6 luni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violarea vieţii private.

aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 ani, 9 luni şi 20 de zile, urmând că inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani, 9 luni şi 20 de zile închisoare.

Adauga un comentariu