National

Cristian Pomohaci va trebui să plătească o amendă în valoare de 40.000 de lei pentru a scăpa de condamnarea de un an

Publicat: 24 mai 2021
Cristian Pomohaci pe Walk of Fame la Hollywood
Cristian Pomohaci a scăpat de condamnarea cu suspendare și în schimbul acesteia va plăti o amendă în valoare de 40.000

Cristian Pomohaci a solicitat tribunalului Mureş să plătească o amendă în locul condamnării la un an de închisoare cu suspendare după ce a fost suspectat de evaziune fiscală. Fostul preot a primit o amendă în valoare de 40.000 de lei, dar în schimb acesta a scăpat de condamnarea la închisoare şi interdicţiile complementare. Această lege a fost iniţiată de către un fost parlamentar PSD Cătălin Rădulescu şi care a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis abia în acest an.

Legea care l-a salvat pe Cristian Pomohaci.

”Admite cererea privind constatarea intervenirii unei legi penale noi formulată de petentul condamnat Pomohaci Cristian Dorin (…), vizând Sentinţa penală nr. 28 din data de 11.03.2020 pronunţată de Tribunalul Mureș, Secția Penală în dosar nr. 1841/102/2018, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 424/A din data de 23 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș în dosarul penal nr. 1841/102/2018, în baza art. (…) și în consecință: Constată intervenirea legii penale mai favorabile raportat la pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendare sub supraveghere, aplicată petentului condamnat pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (…), 11 acte materiale. În baza art (…), dispune înlocuirea pedepsei aplicate petentului condamnat cu aplicarea unei pedepse constând în 200 de zile de amendă reprezentând 200 lei/zi respectiv 40.000 lei amendă, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (…), 11 acte materiale, în baza art. (…) Vom atrage atenţia petentului condamnat asupra dispoziţiilor art. (…) Cod penal, privind neplata cu rea-credinţă a amenzii aplicate. Cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenţa cauză, de 100 lei vor rămâne în sarcina statului, conform art. (…) Cod proc. penală. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21. 05. 2021”, se arată în decizia Tribunalului Mureș.

O nouă condamnare pentru Cristian Pomohaci

De o lungă perioadă de timp Cristian Pomohaci, este vizat de către autorităţile romane. Acum după o excursie în SUA, mai mulţi credincioşi au acuzat că artistul poarta în mod fraudulos veşmintele preoţeşti. Pe toată perioada şederii în America, fostul preot a îmbrăcat acele veşminte. Artistul poate risca până la 5 ani de închisoarea pentru purtarea frauduloasă a veşmintelor preoţeşti.

„Folosirea fără drept a unei calități oficiale care implică exercițiul autorității de stat, însoțită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă; cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta funcționarului public care continuă să exercite o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii; dacă faptele au fost săvârșite de o persoană care poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorități publice, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani”, conform legii.

Ce şi-a cumpărat Cristian Pomohaci în America

Cristian Pomohaci a fost în vizita în Statele Unite ale Americii, iar o primă destinaţie turistică pe care a vizitat-o a fost Walk of Fame la Hollywood. Acolo unde artistul a căutat steau lui Michael Jackson, iar una dintre cele două prietene cu care era în vizită din SUA i-a făcut cadou o stea. Aceasta a plătit 10 dolari pentru că artistul să-şi facă o poză cu steaua lui de pe Walk of Fame la Hollywood. Apoi pe o postare pe reţeaua de socializare Facebook, Cristian Pomohaci a făcut o afirmaţie şi a spus că este fericit ca el are steaua pe cer ca să nu i-o calce nimeni în picioare.

„Nu m-am bucurat niciodată mai mult ca până astăzi când mi-am dat seama că steaua noastră este în cer şi nimeni n-o calcă în picioare. Aici, toți turiștii te calcă în picioare”, spunea Pomohaci despre stelele de pe Walk of Fame.





Adauga un comentariu