Economic Local

Cristian Sima: Nu vreau sa fiu acuzat ca provoc ingrijorare in domeniul bancar

Publicat: 13 dec. 2012
1

Brokerul Cristian Sima a vorbit joi seara, in cadrul unei interventii telefonice in emisiunea „Sub semnul intrebarii”, de pe B1 TV, despre dosarul  bancherilor acuzati de frauda, aratand ca prejudiciul nu este de 85 de milioane de euro, asa cum se vehiculeaza, ci de ordinul sutelor de milioane de euro.

„Ce se intampla acum sunt de fapt alunele unei afaceri mult mai mari, unde nu e vorba de cateva zeci de milioane de euro, ci sute de milioane, paguba pentru multe banci straine, cu acordul unor bancheri care au aprobat aceste credite stiute neperformante. In dosarul bancherilor, inclusiv spaga a fost imprumutata de la banca”, a declarat Sima.

Acesta a declarat ca bancherii investeau banii in imobiliare pentru a-i spala, insa venirea crizei le-a stricat planurile.

„Daca bancherii astia aveau avantaje de spaga nu puteau justifica banii, in 2007 au fost investiti puternic in piata imobiliara. Bancherul s-a trezit ca nu mai poate vinde terenul cu nici jumatate din pret, atunci au aparut afacerile cu IMM-uri. Dadeau credite pe active supraevaluate, erau trecute nepreformante dupa ce se plateau 2 rate si cel care a luat creditul isi baga firma in insolventa. Ce se intampla acum la BRD este datorita sosirii noului presedinte”, a mai spus Cristian Sima.

Intrebat daca oamenii care au bani depusi la Volksbank sau BRD au motive sa fie ingrijorati cu privire la depozitele lor, Sima a raspuns: „Nu stiu, nu vreau sa ma pronunt. Nu vreau sa fiu acuzat ca provoc ingrijorare in domeniul bancar”.

„Marea responsabilitate este a bancilor straine care au aceste banci in Romania”, a mai spus Sima.

Fostul presedinte al bursei de la Sibiu, Cristian Sima, se afla in prezent la resedinta personala din Elvetia, dupa ce a parasit Islanda, la sfarsitul lunii trecute.

Sapte directori de banca sunt cercetati pentru o  frauda de 85 de milioane de euro. Potrivit unor surse, in dosar sunt implicati si mai multi oameni de afaceri din TOP 300, cum ar fi Marius Locic sau fratii Crestin. Lucian Cojocaru, fost director BRD si in prezent vicepresedinte Volksbank, si unul dintre fratii Crestin au fost adusi, pentru audieri la sediul DIICOT, cel de-al doilea frate Crestin fiind in Dubai. Aceleasi surse sustin ca si sotia consilierului premierului Damian Draghici, este cercetata in acest caz.

Sursa: b1.ro





Comentarii
Adauga un comentariu