News Flash:

Cristiano Bergodi i-a amenintat pe fotbalistii ieseni

22 Mai 2009
846 Vizualizari | 0 Comentarii
Cristiano Bergodi i a amenintat pe fotbalistii ieseni
• Antrenorul Politehnicii Iasi, Cristiano Bergodi, a amenintat ca va lua masuri dure impotriva fotbalistilor ieseni daca nu vor reusi sa invinga maine la Ploiesti, pe CS Otopeni • Italianul nu va putea conta in partida de maine pe Munteanu si Montiel, accidentati, si pe Andrei Cristea, suspendat • Delegatia ieseana va pleca astazi spre Bucuresti cu avionul, cu o cursa de linie


Succesul cu Gaz Metan Medias si avansul de cinci puncte in fata echipei sibiene i-au facut pe jucatorii Politehnicii sa se relaxeze inaintea meciului de maine, de la Ploiesti, impotriva formatiei CS Otopeni. Simtind ca baietii sai sunt cu gandul la vacanta si se considera deja salvati de la retrogradare, antrenorul Cristiano Bergodi i-a amenintat pe jucatori cu masuri dure daca nu castiga la Ploiesti. "Mi se pare ca jucatorii mei se considera deja salvati de la retrogradare si asta nu este bine. Le-am spus ca daca pierdem cu Otopeni, iau masuri dure! Ma supar pe ei daca nu vor da totul pe teren in partida de sambata. Am demonstrat in acest retur de campionat, cu cateva exceptii, ca putem juca bine indiferent de adversar. Vreau sa continuam seria rezultatelor bune si de aceea vreau sa batem pe CS Otopeni pentru a rezolva definitiv problema salvarii de la retrogradare. Le-am spus ca iau in calcul varianta egalului doar in cazul in care au facut un joc foarte bun, dar nu s-a putut mai mult. Trebuie sa ramanem cu picioarele pe pamant, in ciuda faptului ca CS Otopeni nu trece printr-o perioada foarte buna si am inteles ca au si ceva probleme. Eu stiu ca CS Otopeni a facut multe meciuri bune in acest retur de campionat, mai ales pe teren propriu. Tocmai de aceea vreau determinare de la jucatorii mei", a afirmat Cristiano Bergodi. Tehnicianul italian a mai spus ca a fost folosit doar ca o "momeala" in ceea ce priveste postul de antrenor la Steaua: "In Romania se fac prea multe speculatii. E un balamuc aici! Nu sunt ipocrit sa spun ca nu mi-a facut placere sa aud ca o echipa asa mare cum este Steaua este interesata de mine. Dar nimeni nu m-a contactat sau cum s-a scris prin ziare ca deja m-am inteles cu cei de la Steaua. Nu-mi place ca numele meu sa fie folosit doar ca momeala pentru a aduce alt antrenor la Steaua". Si presedintele Sorin Boca spera ca fotbalistii ieseni sa continue seria evolutiilor pozitive din ultimele meciuri. "Partida de sambata, cu CS Otopeni, se inscrie in seria meciurilor foarte importante pentru atingerea obiectivului propus, salvarea de la retrogradare. E drept ca am facut un pas foarte mare prin victoria de etapa trecuta cu Gaz Metan, dar nu este suficient pentru a ne considera deja salvati. Tocmai de aceea vreau un rezultat bun cu CS Otopeni si sunt convins ca jucatorii nostri vor sti sa se motiveze pentru a obtine toate cele trei puncte. Am inteles ca ar fi ceva probleme la cei de la Otopeni, dar asta nu este treaba noastra. Noi mergem acolo sa facem un joc bun si sa obtinem un rezultat pe masura", a declarat Sorin Boca. Oficialul iesean a mai spus ca are incredere in arbitrul Paul Unimatean, desi acesta va debuta in Liga I: "Jocul va fi arbitrat de Paul Unimatean, un arbitru nou in Liga I. Am incredere ca acest arbitru tanar va dori sa demonstreze ca merita sa oficieze in Liga I". Sorin Boca a mai precizat ca Poli Iasi va pleca spre Ploiesti astazi, cu avionul, cu o cursa de linie. "Pentru a elimina pe cat posibil oboseala, am decis ca jucatorii sa faca deplasarea vineri (astazi - n.r.), la ora 13.00, cu avionul, cu o cursa de linie pana la Bucuresti, urmand ca pana la Ploiesti sa mearga cu autocarul. Intoarcerea spre Iasi se va face imediat dupa meci, cu autocarul. Pentru suporteri, vom pune la dispozitie un autobuz care va pleca in ziua meciului, din fata Salii Polivalente, la ora 10.00", a precizat Boca. Partida dintre CS Otopeni si Poli Iasi este programata maine, de la ora 18.00, in cadrul etapei a XXXII-a a Ligii I de fotbal. Pentru acest joc, in care iesenii trebuie sa obtina macar un punct pentru a avea un final de campionat linistit, Cristiano Bergodi nu va putea conta pe Lucian Munteanu si Jose Arnulfo Montiel, accidentati, si pe Andrei Cristea, suspendat pentru 7 cartonase galbene. In schimb, portarul Cristian Branet, fundasul dreapta Cornel Buta si mijlocasul Dominik Bersnjak au fost recuperati si vor face deplasarea la Ploiesti.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1378 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023715 (s)