Sport

Cristiano Ronaldo decide de unul singur când joacă și când nu pentru Juventus!

Publicat: 02 dec. 2020
Jurnaliștii italieni susțin că starul Cristiano Ronaldo decide de unul singur când joacă și când nu pentru Juventus
Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo (35 de ani) este șef la Juventus! Starul portughez cam face ce vrea la gruparea din Torino și se bazează, evident, pe statutul pe care îl are acolo.
Mai mult, Andrea Pirlo (41 de ani) este acuzat că nu ar lucra tactic cu jucătorii săi și că lasă acest aspect în seama unuia dintre secunzii săi.

Ronaldo decide singur în ce meciuri joacă pentru Juventus

„CR7”, care, în februarie 2021, va împlini 36 de ani, nu a fost pe teren în meciul pe care Juventus l-a jucat sâmbătă cu Benevento, scor 1-1, dar va fi pe teren la partida cu Dinamo Kiev, din UEFA Champions League.
Jurnaliștii de la Corriere della Sera au specificat faptul că Ronaldo este cel care decide în ce meciuri joacă și în care nu o face pentru campioana Italiei. Torinezii au câștigat doar unul dintre cele 4 jocuri pe care le-au disputat fără Cristiano în acest sezon. Mai mult, italienii susțin că nici în vestiar atmosfera nu este una dintre cele mai bune. Fotbaliștii se plâng despre lipsa de comunicare a lui Pirlo.

Dybala nu mai înțelege nimic: atmosfera din vestiar nu este deloc bună!

Concret, tehnicianul este acuzat că nu le spune clar jucătorilor ce au de făcut pe teren din punct de vedere tactic. Se pare că, și în mandatul lui Maurizio Sarri, se întâmpla la fel, susține aceeași sursă.
Pirlo l-a delegat pentru a rezolva aceste chestiuni la antrenamente pe unul dintre secunzii săi, Igor Tudor. În schimb, în timpul partidelor, Roberto Baronio este cel care dă indicații. Așa se face că jucători precum Paulo Dybala și Dejan Kilusevski nu înțeleg ce au de făcut în teren, mai ales pe faza defensivă, iar asta se vede în evoluția lor de ansamblu. În acest moment, după 9 etape disputate în Serie A, Juventus ocupă locul 4, cu 17 puncte, cu 6 mai puțin față de liderul AC Milan.





Adauga un comentariu