News Flash:

Criza absolventilor de liceu provoaca ingrijorare la Cuza

18 Septembrie 2010
1350 Vizualizari | 0 Comentarii
Vasile Isan
Scaderea dramatica a tinerilor care au optat, la admiterea de toamna, pentru o facultate din cadrul Universitatii Al. I. Cuza (UAIC) provoaca ingrijorare in randul conducerii celei mai vechi institutii de invatamant superior din tara. Aceasta motiveaza situatia prin cauze obiective: reducerea ratei de promovabilitate la bacalaureat si diminuarea constanta a populatiei scolare din judetul Iasi, dar si din intreaga Moldova. "Sunt doua cauze obiective, pentru scaderea numarului de candidati la universitatea noastra. In primul rand, faptul ca a scazut drastic populatia scolara cu varste cuprinse intre 15 si 19 ani, exact in randul liceenilor si, in al doilea rand, a scazut rata de promovabilitate a examenului de bacalaureat. Astfel, fata de anul trecut, avem o cifra, cu aproximativ 15 la suta mai putini candidati. Pentru noi este foarte greu din acest punct de vedere, dar nu este o situatie dezastruoasa. Totusi, trebuie sa pastram atent o balanta intre calitate si numar de locuri scoase la concurs. Totusi, este necesar sa avem un numar ridicat de studenti, pentru a obtine finantare pentru ca, fara aceasta, nu putem face invatamant de calitate", a explicat prof. univ. dr. Vasile Isan, rectorul de la Cuza. Dupa finalizarea admiterii de toamna, la Cuza, doar putin peste 1.200 de candidati au optat pentru una dintre cele 15 facultati, la studii de licenta, in timp ce la master doar aproximativ 700 de dosare au fost depuse. Toate acestea, in conditiile in care au fost disponibile 313 locuri buget, respectiv 2.700 la taxa, pentru licenta, in timp ce la master au fost 1.434 locuri. La Universitatea Tehnica (UTI) Gh. Asachi, situatia este si mai grava. Deja, Biroul Senat al acestei universitati a decis sa prelungeasca perioada stabilita initial pentru inscriere. Pana acum, pentru cele aproximativ doua mii de locuri disponibile la studii de licenta, la toate formele de invatamant, s-au depus doar aproximativ 750 de dosare.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1234 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015270 (s)