News Flash:

Criza din Grecia muta interesul investitorilor spre pietele din Europa de Est

19 Februarie 2010
719 Vizualizari | 0 Comentarii
Investitorii îsi vor reorienta atentia catre pietele din Europa de Est, la un an dupa criza de încredere care a lovit regiunea, schimbarea de strategie fiind determinata de incertitudinea tot mai acuta privind situatia din Grecia, potrivit unei analize Bloomberg. Ipoteza tot mai înradacinata ca Grecia ar putea sa cada într-o criza de finantare îmbunatateste prin comparatie imaginea statelor est-europene, cu deficite mult mai reduse si necesaruri de finantare mult mai scazute. Pacific Investment Management Co., compania americana care administreaza cel mai mare fond de obligatiuni din lume, a anuntat ca a adaugat datorii din Polonia la portofoliu saptapmana trecuta, iar HSBC Holdings, cea mai mare banca europeana dupa valoarea de piata, a calificat actiunile companiilor din Ungaria drept oportunitati de achizitie. Obligatiunile din Cehia, Turcia si Rusia vor avea performante peste estimari deoarece aceste tari vor avea pana în 2011 niveluri ale datoriei publice de circa trei ori mai reduse, raportat la PIB, decat Grecia si Italia, potrivit Cheuvreux, divizia de brocheraj a grupului financiar francez Credit Agricole, cea mai mare banca din Hexagon dupa numarul de sucursale. Ungaria, primul stat membru UE care a primit un pachet de bailout de la FMI în urma crizei mondiale din 2008-2009, si-a înjumatatit deficitul bugetar din 2006 pana acum, iar Polonia a demarat un program ambitios prin care urmareste sa vanda active de stat de 10 miliarde dolari pentru a echilibra bugetul. "Am vazut primul val de contagiune (revarsarea efectelor negative în regiune - n.r.), care nu a facut nicio discriminare. Al doilea val, care se manifesta acum, aduce diferentiere", a declarat Agnes Belaisch, strateg pentru pietele emergente la Threadneedle Asset Management din Londra si for senior economist al Fondului Monetar International. Belaishch se refera la criza de încredere de la sfarsitul anului 2008 - începutul lui 2009, cand investitorii s-au retras în masa de pe pietele europene emergente, speriati de perspectiva unui default de tara în regiune, fara a face diferentierea între economiile aflate într-o situatie mai buna si cele cuprinse de criza. "Chiar si cel mai îndatorat stat din Europa emergenta, Ungaria, arata mai bine decat periferia zonei euro, unde va fi durere în urmatorii doi ani. Europa de Est a depasit deja prima etapa a relansarii, pachetele de sprijin de la FMI si UE sunt în derulare, iar guvernele au început deja ajustarile. In schimb, la periferia zonei euro, problemele abia au început sa fie recunoscute si abordate", comenteaza Simon Quijano-Evans, seful diviziei de strategie si economie pentu pietele emergente la Cheuvreux. Analistul Citigroup Robert Buckland a scris, într-un raport publicat joi, ca pietele emergente vor avea de castigat în urma crizei din Grecia. Situatia statului elen ar putea avea un impact pozitiv considerabil pentru pietele central-est europene, unde indicatorii macroeconomici depasesc constant asteptarile. Obligatiunile din regiune vor avea performante mai bune decat titlurile de pe pietele emergente din Asia si America Latina, deoarece tarile central-est europene "îsi ataca hotarat dezechilibrele", a adaugat Belaisch, strateg la Threadneedle în Londra. "Piata va recompensa aceste tari pentru ca au început sa ia medicamentele potrivite", spune strategul londonez.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

grecia bloomberg banca europeana pib cheuvreux europa emergenta
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1639 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025109 (s)