News Flash:

Criza guvernamentala scufunda piata de capital

2 Octombrie 2009
641 Vizualizari | 0 Comentarii
Criza guvernamentala scufunda piata de capital
Bursa a scazut cu 2,13 la suta pana la jumatatea sedintei de ieri, corectie inceputa imediat dupa anuntul revocarii de catre presedintele Traian Basescu a ministrului social-democrat de Interne Dan Nica, iar brokerii apreciaza ca preturile actiunilor vor continua sa coboare in perioada urmatoare. Piata a deschis ziua in crestere usoara cu 0,34 la suta, urmand tendinta ascendenta a marilor burse europene, insa actiunile de la BVB au inceput sa scada dupa ora 10.30. Startul corectiilor de la BVB a fost concomitent cu primele informatii potrivit carora ministrul social-democrat de Interne Dan Nica a fost revocat din functie, ieri dimineata, de presedintele Traian Basescu, care a semnat, totodata, si decretul prin care interimatul este asigurat de Vasile Blaga (PDL). In jurul orei 12.15, liderul PSD Mircea Geoana a anuntat ca toti ministrii PSD demisioneaza din Guvern, si, implicit, ruperea coalitiei, precizand ca, astfel, acestia sunt solidari cu vicepremierul Dan Nica. Gabriel Morariu, broker la BT Securities, considera ca bursa a fost influentata de factorul politic, desi majoritatea investitorilor anticipau o perioada de corectie. "Piata era deja intr-un echilibru fragil, iar factorul politic a fost un strop de apa care a inclinat balanta. Investitorii erau deja in asteptare, dupa ce mai multi analisti au anticipat o perioada de corectie", a declarat Morariu. Influenta factorului politic in scaderea pietei este avuta in vedere si de directorul general al firmei de brokeraj UniCredit CA-IB Securities Romania, Liviu Giugiumica. "Este o corectie tehnica in aceste conditii ale pietei, dupa cresterile din ultimele luni. Este posibil ca problemele politice sa fi fost deja discountate in piata, pentru ca multi dintre investitori se asteptau ca pana la alegeri sa apara neintelegeri intre partidele de la guvernare. Pana dupa alegeri vom avea agitatie pe scena politica, iar bursa nu va sta imuna, insa nu cred ca vor fi scaderi mari", a afirmat Giugiumica. Spre jumatatea sedintei de la Bucuresti, marile piete europene au scazut si ele, ca urmare a unor date sub asteptari despre economia Germaniei. Bursele vest-europene erau in coborare cu pana la 0,45 la suta. La jumatatea sedintei de la BVB, cele mai lichide zece actiuni aveau preturi in medie cu 1,7 la suta mai reduse decat ultimele cotatii de miercuri. Investitorii au tranzactionat titluri de 18,7 milioane lei (4,4 milioane Euro), valoare cu 45 la suta mai redusa comparativ cu rulajul din prima parte a sedintei bursiere de miercuri, de 34,2 milioane lei (8,1 milioane Euro).
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.7936 (s) | 22 queries | Mysql time :0.648889 (s)