News Flash:

Criza reduce premiile Nobel

8 Decembrie 2009
722 Vizualizari | 0 Comentarii
Criza reduce premiile Nobel
The Nobel Foundation ar putea sa reduca sumele in bani oferite castigatorilor premiilor Nobel, pe care le acorda in fiecare an, o consecinta a crizei economice mondiale, a anuntat presedintele acestei fundatii, citat de Reuters. Anul acesta, fundatia a alocat 10 milioane coroane suedeze (aproximativ 1,5 milioane dolari) pentru fiecare premiu, aceasta suma ramanand neschimbata in ultimul deceniu. Insa actuala criza economica mondiala ar putea afecta serios resursele financiare ale fundatiei, care s-ar putea vedea obligata sa reduca valoarea premiilor din anii viitori. "In viitor, am putea fi obligati sa reducem valoarea premiilor", a declarat Michael Sohlman, director executiv al Nobel Foundation. "Am trecut de furtuna, insa am luat apa la bord", a adaugat acesta. Michael Sohlman a declarat ca valorile fundatiei si-au revenit doar partial pe piata de capital in 2009, dupa ce pierduse aproape o cincime din capitalul investit, in 2008, din cauza crizei economice mondiale. Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu exceptia celui pentru economie, instituit in 1968 de Banca centrala din Suedia, cu ocazia implinirii a 300 ani de la fondarea acestei institutii. Premiile au fost create dupa moartea inginerului suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, conform vointei sale din testament. Alfred Nobel a stipulat in testamentul sau ca suma de 31 milioane coroane suedeze (4,5 milioane dolari) sa fie plasata in investitii sigure, iar venitul rezultat din aceste plasamente sa fie distribuit sub forma acestor premii anuale. Valoarea capitalului investit la sfarsitul lunii decembrie 2008 a fost de 2,8 miliarde coroane suedeze (407,2 milioane dolari). Costurile totale ale premiilor Nobel din acest an, estimate la 120 milioane coroane suedeze (17,5 milioane dolari), acopera valoarea in bani a premiilor, cheltuielile pentru somptuosul banchet de decernare a trofeelor, la Stockholm, si pentru ceremonia de la Oslo, in cadrul careia presedintelui american Barack Obama ii va fi inmanat premiul Nobel pentru pace. Valoarea in bani a premiilor Nobel a crescut usor din anii 1950, potrivit site-ului fundatiei. The Nobel Foundation nu a acordat premii in perioada Primului Razboi Mondial si nici in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1334 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019800 (s)