News Flash:

Criza, vinovata de moartea bebelusilor din Bucuresti

19 August 2010
1068 Vizualizari | 1 Comentarii
• La Maternitatea Giulesti era o singura asistenta, în loc de patru, cat era necesar

Directorul general al Administratiei Spitalelor Bucuresti, Marius Savu, a declarat, ieri, ca la Sectia de Terapie Intensiva ar trebui sa existe, potrivit normativului de personal, sapte asistente si doi medici, la Maternitatea Giulesti fiind o singura asistenta, în loc de patru, cat era necesar. Savu a spus ca una dintre problemele sistemului de sanatate este legata de lipsa de personal, subliniind, însa, ca noi angajari ar putea fi facute numai dupa ce autoritatile vor debloca posturile. Intrebat despre demiterea directorului Maternitatii Giulesti, Bogdan Marinescu, Savu a spus ca urmeaza sa se intereseze, daca aceasta poate fi facuta de catre primarul general sau este de competenta ministrului Sanatatii, cel care a semnat decizia de numire. Ministrul Sanatatii, Attila Cseke, a anuntat ca a cerut primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, sa destituie întreaga echipa manageriala a Maternitatii Giulesti. Totodata, Cseke a spus ca a solicitat deblocarea posturilor din sistemul medical care trebuie urgent ocupate si a apreciat ca o decizie în acest sens ar putea fi luata de Executiv în sedinta de saptamana viitoare.
Posturile în sanatate au fost blocate din 1 ianuarie 2009, iar de atunci numarul angajatilor a scazut continuu, multi dintre acestia solicitand iesirea din sistem. Managerii spitalelor au atras atentia în repetate randuri asupra faptului ca, din cauza blocarii posturilor, o asistenta medicala trebuie sa se ocupe de multi copii si nu poate face fata solicitarilor. Patru bebelusi au murit si alti sapte au fost raniti grav, în urma exploziei si incendiului care au avut loc luni, la Maternitatea Giulesti din Capitala. Primele victime au fost trei copii cu probleme cardiorespiratorii, iar decesul celui de-al patrulea a fost anuntat marti dimineata, de catre reprezentantii Spitalului Grigore Alexandrescu, unde acesta a fost dus dupa incendiu, împreuna cu alti sapte bebelusi aflati în salonul de Terapie Intensiva de la Maternitatea Giulesti atunci cand s-a produs explozia. In urma incendiului, din Maternitatea Giulesti au fost evacuate 114 persoane, dintre care 53 copii si 61 femei, acestea fiind duse la mai multe spitale din Capitala. Pana la finalizarea anchetei unitatea sanitara, aflata în administrarea Primariei Capitalei, va ramane închisa. Cazul privind incendiul de la Maternitatea Giulesti a fost preluat de Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, procurorii începand urmarirea penala in rem pentru ucidere din culpa si vatamare corporala grava.

Un nou director

Intreaga conducere a Maternitatii Giulesti a fost suspendata pana la finalizarea anchetei, în urma dispozitiei primarului general Sorin Oprescu, informeaza municipalitatea. In functia de director al maternitatii a fost numita Victoria Nicolau, medic primar anestezist. Managerul maternitatii, Bogdan Marinescu, a încheiat cu ministrul Sanatatii contractul de management in 14 decembrie 2006. Contractul a avut o valabilitate de trei ani si a expirat în 14 decembrie 2009, a informat MS, într-un comunicat. Ulterior acestei date, conform legislatiei prin care, printr-un proiect pilot, o serie de spitale se transferau catre Primaria Capitalei, la solicitarea Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, ministrul Sanatatii l-a numit interimar, în continuare, tot pe Bogdan Marinescu.

Aparatele de aer conditionat din maternitate, verificate, în 20 iulie, de o firma specializata

Seful Sectiei de Urmarire Penala din cadrul Parchetului instantei supreme, Marius Iacob, a spus ca aparatele de aer conditionat din Maternitatea Giulesti au fost verificate amanuntit, în 20 iulie, de o firma specializata si ca trebuie sa se constate daca improvizatia care exista a fost sursa focului. Specialistii în domeniile exploziilor si incendiilor, implicati în ancheta au ridicat obiecte arse din încaperea unde s-a produs incendiul si ca se asteapta rezultatele expertizelor. Sunt indicii cu privire la încalcarea atributiilor de serviciu de catre mai multe persoane, nu neaparat doar de personalul medical, fiind vorba de o încalcare a normelor de munca. Aproape toti parintii bebelusilor au dat declaratii politistilor în legatura cu ce s-a întamplat luni, la Maternitatea Giulesti. Audierile vor continua azi, cand vor veni o parte din personalul medical si o parte din parinti. Tot azi va fi stabilita cu certitudine identitatea copiilor decedati. De asemenea, se va stabili cand va mai fi audiata asistenta medicala care era pe tura, în momentul incendiului.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Leana  | #119440
Acolo este vorba de neglijenta grava din partea personalului, incepand de la director care cheltuie aproape tot bugetul pe salarii sporuri si alte foloase materiale, neglijind cheltuielile de minima intretinere, continuand cu cel care are in grija personalul administrativ, si care nu verifica lucrarile efectuate, urmeaza meseriasul care a executat lucrarea la acel aparar, si in final asistenta care supraveghea acea incapere. Pina sa se ajunga la acel incendiu de la instalatia electrica au trebuit in mod sigur peste 30 minute nu doar cat a fost asistenta la buda. Acolo s-a degajat mai intai un miros specific de izolatie arsa, apoi fum si miros intepator si in final a izbucnit flacara si daca ar fi fost cineva in perimetrul acela ar fi fost imposibil sa nu se sesizeze in timp util si sa dea alarma. Mai mult ca sigur personalul statea la taclale intr-o incapere mai comoda pentru ei si totul a ramas nesupravegheat.Sa fim responsabili si sa nu mai pasam toate relele din tara asta asupra nesimtitului de Basescu si a Guvernului pe care il conduce. Fiecare avem o raspundere la locul de munca pe care il avem si nu trebuie sa vina Basescu sa ne spuna ce avem de facut, si sa raspunda in locul nostru. Daca nu ne convine situatia financiara de la un loc de munca, avem dreptul si libertatea de a ne orienta in alta directie mai convenabila, dar sub nici o forma nu trebuie sa avem nesimtirea si inconstienta de a neglija atributiile de servici pe motiv ca nu ne convine salariul. Daca suntem nemultumiti avem forme legale de protest si daca nu rezolvam nimic ne cautam de munca in alta parte dar nu neglijam atributiile de servici sa se ajunga la asemenea tragedii.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3964 (s) | 22 queries | Mysql time :0.266223 (s)