News Flash:

Cronica muzicala

19 Februarie 2001
1174 Vizualizari | 0 Comentarii
De ce nu vine lumea la un simfonic Haydn?

Vineri, 16 februarie 2001, Filarmonica "Moldova" din Iasi a reluat ciclul integralei simfoniilor londoneze de Joseph Haydn. A fost, de fapt, cel de-al saselea concert din ciclul londonezelor la Iasi al dirijorului Gheorghe Costin dedicat acestor capodopere ale gandirii clasice vieneze - ultimele simfonii haydiene, incununare a creatiei maestrului de la Esterhazy. Cu acest prilej am reluat cronica saptamanala pe care o veti putea citi in fiecare luni in paginile cotidianului Ziua de Iasi, o cronica obiectiva ce se vrea inainte de toate un act constructiv.
De ce nu vine lumea la un simfonic Haydn? Pentru ca un simfonic Haydn nu e la fel de spectaculos si palpitant ca un concert Ceaikovski sau ca un vocal simfonic Carl Orff cu deja arhicunoscuta "Carmina Burana". Si asta nu e deloc un semn de maturitate din partea melomanilor ce traiesc in orasul numit candva "capitala culturii". In orice capitala europeana - apropo de nivelul publicului nostru de concert - exista, pe langa marile filarmonici si consorturi muzicale, orchestre specializate intr-un anumit gen al istoriei muzicii: preclasic, modern si clasic. Si publicul de-acolo stie sa aprecieze acest lucru, acest semn al daruirii pentru muzica. Si e de prisos sa spunem ca orice astfel de formatie cu un anumit nivel interpretativ isi are publicul sau. Ca sa nu intram in amanunte, distinsi melomani, meditati la daruirea intru muzica de care avem parte in fiecare vineri de la acesti muzicieni care nu si-au pus niciodata problema daca repertoriul pe care il au de cantat le convine, sau si mai indreptatit, daca le convin sau nu fetele din sala. Nu mai vorbim de foarte prostul obicei de a pleca la pauza. Cred ca pentru unii din noi a devenit un semn de distinctie sociala sa asisti doar la prima parte a unui concert simfonic. "Da bine".
Despre muzica ce s-a cantat vineri seara pe scena Filarmonicii din Iasi numai cuvinte de lauda. Pentru instrumentisti, pentru dirijori si nu in ultimul rand pentru solist - Nicolae Tudor, unul dintre instrumentistii de marca ai Filarmonicii iesene care a interpretat, cu probitatea si talentul care-l caracterizeaza de mai bine de 30 de ani de cand a devenit instrumentist al orchestrei din Iasi, o alta lucrare semnata Joseph Haydn. Concertul pentru oboi in Do Major, o lucrare tripartita despre care programul de sala ne informeaza laconic ca are "o paternitate incerta", a constituit pentru Nicolae Tudor un nou prilej de a ne demonstra complexa tehnica instrumentala de care dispune, o tehnica pusa totalmente in slujba interpretarii acestei partituri, fara prea mari valente de profunzime, dar care a devenit prin prestatia solistului o adevarata bijuterie. Nicolae Tudor, interpret si pedagog de exceptie al Iasului artistic contemporan si-a meritat astfel ovatiile la scena deschisa pe care le-a primit de la colegii sai si de la publicul aflat in sala.
Al saselea episod al integralei simfoniilor londoneze de Joseph Haydn consumat vineri, 16 februarie, pe scena Filarmonicii iesene - o initiativa demarata la 29 ianuarie 1999 - a debutat cu o rafinata interpretare a Simfoniei nr. 99. Dirijorul Gheorghe Costin a condus cu pasiune cele patru sectiuni ale lucrarii demonstrand o buna cunoastere a rafinamentului la care se preteaza o asemenea capodopera a clasicismului muzical. Acest lucru nu s-a mai intamplat din pacate si in partea a doua a simfonicului de vineri. Poate si din cauza blanurilor care au disparut subit in pauza de la garderoba filarmonicii, lasans orchestra sa concerteze in fata unei sali pe jumatate goale, poate pentru ca disparusera si camerele de luat vederi din sala. Cert este ca pe fondul lipsei mari de concentrare, Simfonia nr. 103 in Mi b Major "Col rullo di timpani" lucrarea din partea a doua a simfonicului de vineri a sunat destul de anemic. Spre final, spiritele s-au mai inviorat datorita substantei muzicale a acestei lucrari.
Gabriel SAVA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1286 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016449 (s)