News Flash:

Cu ce s-au ales sportivii de ieri si antrenorii de astazi ai Iasului?

3 Mai 2001
1130 Vizualizari | 0 Comentarii
La fiecare sfarsit de an, in clasamentele intocmite de ministere, cluburile iesene ocupa pozitii dintre cele mai bune, semn ca au talente din abundenta. Din pacate, insa, resursele umane sunt umbrite de lipsa celor financiare. Daca pe plan local sportivii sunt de neinvins, in afara granitelor, la competitiile internationale, tinerii nostri performeri nu prea au posibilitatea de a se afirma, tocmai din pricina banilor. Lipsuri de care nu sufera numai sportivii, dar si cei ce ii indruma, antrenorii sau profesorii. Dupa ani petrecuti in salile, terenurile sau stadioanele din intreaga tara, sportivii de ieri s-au intors acasa, dornici de a-i initia si pe cei mici in tainele disciplinelor pe care le-au practicat. Cu salarii mizere sau chiar fara, dar cu un dram de nebunie si o dragoste imensa pentru sport, performerii de altadata ai sportului iesean se ocupa de grupele de copii si juniori. Si unde o pot face mai bine daca nu la CSS Unirea, un "locas" in care, daca intri, nu poti sa nu te lovesti de vedete mai mici sau mai mari din lumea sportului. Din nefericire, dupa ani petrecuti in slujba acestei activitati, majoritatea dintre antrenorii de astazi nu s-au ales decat cu hartii, diplome, fotografii din ziare sau medalii. Mai mult decat atat, traumele psihice sau fizice ii urmaresc la tot pasul, sechelele neputand fi ascunse. Ca sa nu mai vorbim de viata de familie: cupluri sudate la un moment dat fiind distruse tocmai de zilele, noptile, lunile sau chiar anii petrecuti de sportiv departe de casa. Prin cele spuse aici nu dorim sa ponegrim activitatea sportiva, dar nici pe cei care o practica, ci, din contra, pe acei care se folosesc de acesti ambasadori pentru a-si face imagine. Si ce poate reliefa mai mult si mai bine nepasarea de care se bucura sportul si practicantii lui, decat faptul ca nici un sportiv nu a beneficiat de o festivitate de retragere din activitate, dupa ce a facut ca "Romania" si "Iasi" sa fie rostite de cat mai multe persoane pe mapamond.

Multe operatii, deceptii si jocuri de culise

Dupa fiecare competitie de judo, ziarele prezinta rezultate care mai de care mai bune obtinute de ieseni in tara sau peste hotare. Cum este si normal, antrenorii sau profesorii performerilor au si ei locsorul lor in pagina, lor datorandu-li-se in mare masura aceste succese. Unul din cei mai varstnici componenti ai catedrei de judo de la CSS Unirea Iasi este si antrenorul Mihai Pascal, practicant al acestei discipline din anul 1974. Dupa cateva minute de discutii cu el, iti poti da lesne seama ca ai de-a face cu una din multele "victime" ale pasiunii nebunesti pentru activitatea sportiva de performanta, in speta cea de pe tatami. A facut primii pasi in judo la CSS Unirea Iasi, alaturi de antrenorul Ovidiu Cretu, actualmente cercetator stiintific la NASA. In anul 1977, s-a transferat la clubul Dinamo Bucuresti, unde a activat un an, pentru ca, in 1979, sa revina la CSS - Politehnica Iasi. "A fost o perioada frumoasa, in care am avut, insa, parte si de deceptii", spune Mihai Pascal, frunzarind cateva articole si fotografii extrase din ziarele din acea perioada.
Dupa cateva momente de melancolie, isi reia firul povestirii. "A fost frumos, pana intr-un moment. Intre anii 1976 si 1980 am fost component al lotului national. Rezultate am avut multe, dar, printre cele mai elocvente sunt un loc 2 la Balcaniada din 1980 si multe titluri de campion si vicecampion national. Acestea in 16 ani de activitate ca sportiv, din care nu m-am ales cu nimic. A, era sa uit. Am spus ceva de deceptii. Am iubit orasul si clubul in care m-am consacrat, de aceea nu am ramas la Dinamo, pentru a ma intoarce la CSS Unirea. In acel moment eram titular pentru Jocurile Olimpice. Pentru ca am facut acest pas, am fost lasat acasa, in locul meu plecand un alt sportiv, necunoscut, dar de la clubul bucurestean", isi aminteste Mihai Pascal.
Dupa alte cateva secunde de relas, timp in care si-a trecut batista peste o lacrima, cel mai bun sportiv al Iasului in anii 1980, 1981 si 1982 continua. "Cu nimic nu m-am ales din cauza jocurilor de culise. Nici macar cu un salariu la CS Politehnica. Din 1990 sunt antrenor la CSS Unirea, am patru campioni nationali, cinci medaliati cu argint si, se pare, calca si ei pe urmele mele. Nu de putine ori i-am convins sa ramana la Iasi, caci lipsa banilor ii indeamna sa plece la alte cluburi care le ofera posibilitatea de a-si asigura un trai decent dupa retragere. Colegii mei din perioada in care am fost la Dinamo sunt acum colonei, maiori si au salarii de zeci de milioane. Eu am venit acasa si traiesc de pe o zi pe alta. Inainte erau alte conditii, pe vremea lui Ceausescu. Acum, nimeni nu se mai intereseaza de noi. Sportivii sunt lasati de izbeliste. Eu nu cunosc nici un sportiv iesean care sa fi avut parte de o festivitate de retragere din activitate, asa cum era normal, dupa ani de zile in care a dus faima orasului si tarii peste hotare", puncteaza Pascal.
Practicand un sport de contact, mirat, am intrebat cum se simte din punct de vedere fizic dupa atatia ani petrecuti pe tatami. S-a ridicat si a inceput sa-mi arate mai multe leziuni vizibile, dar si locurile care au necesitat interventii chirurgicale. "Am si semne, stai fara grija", mi-a spus.
"Am suferit patru operatii si nu aveam asigurare. Si acum ma resimt in urma fracturilor si rupturilor avute. Dar, ce sa-i faci, aceasta este soarta noastra, a sportivilor", a incheiat Mihai Pascal, deznadajduit.
Intr-adevar, pare-se ca sportivii de ieri si antrenorii de astazi sunt condamnati sa traiasca doar cu amintirile, traiul lor fiind de pe o zi pe alta.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1285 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015161 (s)