• Clientii au fost pacaliti in ultimul hal atat de producatori, cat si de comercianti • Acestia plateau pentru a cumpara anumite produse congelate, insa primeau apa • Zeci de kilograme de produse au fost retrase de la comercializare, iar patronii, sanctionati
Situatie revoltatoare in supermarketurile si hipermaketurile din Iasi! Patronii au fost prinsi cu cioara vopsita dupa un amplu control al comisarilor pentru Protectia Consumatorilor. Clientii erau pacaliti zilnic sa cumpere anumite produse care nu ar fi trebuit sa existe la vanzare fara sa respecte legea. Verificarile s-au derulat si la nivel national, fiind oprite de la comercializare o tona si jumatate de alimente congelate. La nivelul judetului, au fost retrase din magazine in jur de 60 de kilograme de produse si cateva kilograme de conserve.
"Luna trecuta am derulat o actiune de verificare a respectarii prevederilor legale privind modul de comercializare a pestelui si a conservelor din peste. Au fost verificati un numar de 19 operatori economici, iar la 10 operatori economici s-au constatat abateri de la legislatia in vigoare, fiind aplicate 9 amenzi în valoare de 7.600 lei si 6 avertismente pentru practici comerciale incorecte", a declarat Alexandru Hordila, comisar-sef in cadrul Comisariatului Judetean pentru Protecia Consumatorilor (CJPC) Iasi.
Cum erau pacaliti clientii?
Foarte putini din clientii care cumparau produse din peste congelat citeau etichetele sau verificau daca au mai multa gheata decat peste. Cand vine vorba de conserve de peste, clientii sunt la fel de superficiali si nu citesc etichetele produselor. Pe aceste lucruri s-au bazat si patronii si producatorii care au peste sau conserve la vanzare. Acestia pacaleau intentionat clientii astfel ca in buzunarele lor intrau sume frumusele, fara sa faca mare lucru. Toate neregulile au fost descoperite de comisarii din cadrul CJPC.
Astfel, in urma verificarilor, comisarii au gasit etichetari incorecte, suspiciunea ca anumite produse au fost udate intentionat si apoi congelate pentru a cantari mai mult la cantar. La multe produse congelate, dupa ce s-au dezghetat, s-a constatat ca de fapt contin intre 30 si 70 la suta din cantitate apa, sirop de zahar, ori saramura, pe care le injectase producatorul. Astfel, pentru un kilogram de macrou congelat sau un file de cod, clientii plateau 30 la suta din suma pe apa. Pe langa aceste tipuri de peste, au mai fost gasite nereguli si la fructele de mare sau alte tipuri de peste.
De asemenea, unele produse erau la vanzare fara etichete sau la cele care aveau etichete nu exista traducerea in limba romana. Pe cutii scria in orice alta limba, insa nu in romana. Motivul invocat de comercianti a fost faptul ca din cauza conditiilor de transport neadecvate si a adezivului inadecvat etichetele nu au ramas pe ambalaje.
De asemenea, alte nereguli au fost gasite la conservele de peste. Majoritatea conservelor scoase la vanzare pe piata contin mai putina carne decat ar trebui. Astfel, sunt mai putine sardine intr-o conserva decat scrie pe eticheta. Acest lucru a fost verificat in laboratoarele acreditate, unde s-au dus mai multe probe care au confirmat ca in conservele de peste cu sos sau ulei, exista mai multa apa decat carne din peste. Specialistii sustin ca oamenii nu au ochi pentru astfel de inselaciuni sau li se par prea marunte si nu mai pierd timpul sa le reclame.
© 2018 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1461 (s) | 23 queries | Mysql time :0.027153 (s)
Comentarii (0)