Secretele istoriei

Cucerirea Cretei de catre otomani

Publicat: 10 iun. 2014
Considerat de istorici drept cel mai indelungat asediu din istorie, asediul cetatii cretane Candia (astazi orasul Heraklion) a durat din 1647 pana in 1669, deznodamantul fiind cucerirea fortaretei, aparate de venetieni, de catre fortele otomane. La mijlocul veacului XVII, puterea Venetiei in Mediterana scazuse considerabil, in vreme ce crestea forta Imperiului Otoman.
In 1644, Cavalerii de Malta au atacat un convoi naval otoman, ce se indrepta din Alexandria spre Istanbul, avand la bord si o parte din haremul sultanului, ce fusese in pelerinaj la Mecca. Ca riposta, 60.000 turci, condusi de Yussuf Pasa, au debarcat pe insula Creta, posesiune venetiana. Pana in 1648, invadatorii au cucerit toata insula, doar capitala, Candia, a rezistat, in ciuda faptului ca, pe parcursul urmatorilor 16 ani, a fost bombardata aproape fara intrerupere.

Vezi si Limba si scrisul in Creta antica 
Este drept ca, la rezistenta localnicilor a contribuit intr-o mare masura si hartuirea permanenta exercitata de flota venetiana asupra asediatorilor. In cele doua decenii de asediu, venetienii au obtinut mai multe victorii navale asupra turcilor. Se parea ca istoria asediului esuat al Maltei se va repeta, cu atat mai mult cu cat venetienii au primit, in urma semnarii Tratatului Pirineilor, la 7 noiembrie 1659, intre Franta si Spania, un sprijin semnificativ din partea lui Ludovic al XIV-lea.

Vezi si Semne ale artei greacesti, din antichitate 

Dar, in 1669, o tentativa de a ridica asediul Candiei, intreprinsa de venetieni si de un corp expeditionar francez, avea sa esueze lamentabil. Nava La Therese, cea mai puternica a flotei franceze, s-a scufundat din cauza unei explozii produse accidental, in magazia de munitii, fapt care a afectat serios moralul asediatilor. Dar momentul de rascruce a fost decizia francezilor de a parasi Candia, in august 1669.
Astfel, Francesco Morosini, comandantul fortelor venetiene, ramas cu doar 3600 de soldati in fata celor aproape 100.000 ai turcilor, s-a predat marelui vizir Ahmed Koprulu, la 27 septembrie 1669, cu conditia ca locuitorii orasului sa fie crutati, conditie indeplinita de turci.


loading...

Adauga un comentariu
Anunturi bzi.ro Adauga anunt gratuit